Bode asigură că 99,9% din polițiști aplică sancțiuni celor cu mască din plastic sau material: Au fost date mii de amenzi

Bode asigură că 99,9% din polițiști aplică sancțiuni celor cu mască din plastic sau material: Au fost date mii de amenzi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 8.600 de amenzi au fost date din 4 până în 11 ianuarie pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid referitoare la portul măștii de protecție, a anunțat miercuri ministrul de Interne, Lucian Bode. El a răspuns astfel criticilor Sindicatului Europol, care i-a îndemnat pe poliţiști să nu aplice sancțiuni pentru că nu au pregătirea necesară să verifice tipul de măşti.

”Am văzut şi eu apelul unui sindicat din multele care există în Poliţia Română. Eu am avut foarte multe discuţii cu structurile noastre din MAI (…) Toate măsurile pe care Guvernul le-a luat, autorităţile centrale le-au luat în această perioadă le sunt cunoscute şi au fost prelucrate imediat ce au fost adoptate”, a declarat, miercuri Lucian Bode, după ședința de guvern.  

ADVERTISING

Potrivit ministrului, ordinul comun semnat de ministrul de Interne şi ministrul Sănătăţii explică foarte clar ce înseamnă măşti neconforme: măşti care sunt confecţionate din material textil sau plastic.  

”Un astfel de mesaj public transmite o îngrijorare când o autoritate, chemată să aplice legea, foarte clară de altfel (...) transmite prin anumite voci sindicale că nu va aplica această lege”, a mai declarat ministrul.  

Bode afirmă că sindicaliştii au mai făcut un astfel de apel, în noiembrie. 

ADVERTISING

”Am avut curiozitatea şi îngrijorarea să văd ce s-a întâmplat înainte şi după apel (...) 99,9 dintre poliţişti au decis să îşi respecte jurământul şi să respecte uniforma de poliţist”, a mai afirmat Bode, precizând că numărul de sancţiuni aplicate a crescut în perioada imediat următoare apelului.  

De asemenea, Bode anunţă că în prezent se dau zilnic 1.300 - 1.400 de sancţiuni pentru nepurtarea corespunzătoare a măştii și a oferit datele pentru ultimele 7 zile.

  • 4 ianuarie - 740 de amenzi
  • 5 ianuarie - 838 de amenzi
  • 6 ianuarie - 679 de amenzi
  • 7 ianuarie - 775 de amenzi
  • 8 ianuarie (a intrat în vigoare interdicția privind măștile textile sau din plastic) - 1.342 de amenzi
  • 9 ianuarie - 1.659 de amenzi
  • 10 ianuarie - 1.283 de amenzi
  • 11 ianuarie - 1.306 de amenzi
ADVERTISING

Sindicatul Europol a transmis, vineri seară, că, odată cu intrarea în vigoare noii Hotărâri de Guvern prin care poliţiştii vor trebui să verifice tipul şi calitatea măştilor de protecţie purtate de populaţie, aceştia îşi vor putea asigura un al doilea job. ”Printre cele mai de interes meserii sunt cele de: croitor-filator, inginer textil, designer vestimentar şi specialist în microfibre”, au transmis sindicaliştii. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇