Sindicatul Europol susține că polițiștii nu-i pot amenda pe cei care poartă măști textile

Sindicatul Europol susține că polițiștii nu-i pot amenda pe cei care poartă măști textile
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiștii sau jandarmii nu vor putea aplica o sancțiune pentru purtarea unei măști neconforme, susține sindicatul Europol al polițiștilor. Polițiștii nu au competențe profesionale și nici nu au beneficiat de vreo instruire referitoare la măștile de protecție, argumentează sindicatul Europol.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând de sâmbătă, 8 ianuarie. Una dintre modificările aduse de actul normativ se referă la purtarea măştii de tip medical sau FFP2 în toate spaţiile închise şi deschise și interzicerea măștii din material textil.

ADVERTISING

După ce în urmă cu două zile ministrul Sănătății spunea că persoanele care vor purta în continuare măști textile, deși au fost interzise, nu vor fi sancționate, ministrul de Interne a anunțat, vineri, că vor exista amenzi.

Potrivit lui Lucian Bode, acestea se ridică până la 2.500 de lei, sancțiuni similare cu cele acordate celor care nu poartă mască.

„Agentul constatator ( polițistul sau jandarmul) nu va putea aplica o sancțiune pentru purtarea unei măști neconforme, lucru pe care îl și recomandăm, în condițiile în care persoana legitimată va susține că masca pe care o poartă e dintre cele prevăzute de lege.

ADVERTISING

Polițiștii nu au competențe profesionale si nu au beneficiat de vreo instruire referitoare la componenta unei măști de protecție, sens in care nu vor putea stabili în concret daca o masca este conforma sau nu, ținând cont de faptul ca nu au studii /pregătire în acest sens”, se arată într-o postare pe Facebook a sindicatului polițiștilor Europol.

De cealaltă parte, întrebat cum o să fie făcută verificarea în teren și care vor fi indicațiile pentru agenți, ministrul Bode a susţinut că nu este nevoie de indicații, ci de lege."Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și hotărârea de guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițiștii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului", a declarat Lucian Bode.

ADVERTISING

Sindicatul Europol consideră și că aceste măsuri restrictive fiind introduse prin hotărâre de guvern, și nu prin lege, creează o stare de echivoc, în lipsa unor precizări clare.

Conform art. 4 din HG de prelungire a stării de alertă ,”Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1—3 este cel stabilit la art. 64—70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare” , nu întrunește exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1,  alin.5 din Constituţie, precum și principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art. 53, alin.2 din Constituție. Faptul că există o criză nu înseamnă că statul trebuie să încalce legalitatea actelor, se arată în comunicatul Sindicatului Europol.

Modul incalificabil de gestionare a efectelor pandemiei nu este un aspect de noutate, mai spun reprezentanții polițiștilor, măsurile luate în toată această perioadă fiind nelegale.

„Iar asta nu o spunem noi, ci instanțele celor 5 Curți de Apel care au anulat toate Hotărârile de Guvern emise în anul 2021 privitoare la prelungirea stării de alertă, inclusiv HG 1242 /08.12.2021 prin care s-a prelungit starea de alertă până astăzi . (...) Din moment ce toate cele 12 Hotărâri de Guvern date în anul 2021 au fost anulate de către instanțele de judecată, „perseverența  guvernanților” în a emite noi acte normative similare nu reprezintă altceva decât un abuz de putere și un dispreț manifestat față de puterea judecătorească din România”, spun reprezentanții polițiștilor.

Sindicatul Europol reamintește că peste 300.000 de amenzi au fost aplicate în perioada stării de urgență, ulterior fiind desființate de Curtea Constituțională a României, care a decis că acestea sunt neconstituționale.

”În continuare, ne menținem poziția și le recomandăm colegilor noștri, în lipsa unor precizări clare, concise și detaliate, să nu aplice amenzi pentru purtarea măștii textile”, este concluzia sindicatului polițiștilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇