Belarusul acuză că un elicopter al Poloniei i-a încălcat de două ori frontiera. Reacția Varșoviei

Belarusul acuză că un elicopter al Poloniei i-a încălcat de două ori frontiera. Reacția Varșoviei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Belarusul, aliat al Moscovei, a acuzat joi că un elicopter polonez i-ar fi încălcat în două rânduri frontiera în ultimul incident între cele două ţări vecine, într-un moment de tensiuni puternice, acuzaţie dezminţită între timp de Polonia.

„În jurul orei 15:20 (12:20 GMT), aparatul a trecut frontiera cu Belarus, avansând pe o distanţă de un kilometru şi jumătate. La 16:22 (13:22 GMT), elicopterul a încălcat din nou frontiera de stat, pătrunzând pe o distanţă de 300 metri în interiorul ţării”, a indicat Ministerul belarus al Apărării pe Telegram, adăugând că pregăteşte împreună cu Ministerul de Externe belarus „o notă în acest sens”, potrivit France Presse şi Reuters.

ADVERTISING

Polonia a reacţionat imediat, afirmând că niciunul dintre elicopterele sale nu a încălcat spaţiul aerian al Belarusului. "Comandamentul operaţional neagă fără echivoc aceste relatări. Niciunul din elicopterele poloneze nu a pătruns în spaţiul aerian al Belarusului", a precizat un purtător de cuvânt al acestui comandament al armatei poloneze.

Minskul susţine că un incident similar a avut loc deja la 1 septembrie, când un elicopter militar polonez Mi-24 a efectuat o scurtă incursiune peste frontiera belarusă.

ADVERTISING

Tensiunile între Belarus, ţară aliată Moscovei, şi Polonia, stat membru al NATO, s-au amplificat de la începerea ofensivei ruse în Ucraina în februarie 2022 şi a crizei cu Occidentul.

Autorităţile din cele două ţări se acuză cu regularitate de provocări militare, notează AFP.

Polonia este deosebit de îngrijorată de prezenţa în Belarus a mercenarilor din grupul paramilitar rus Wagner şi acuză Minskul că îi ajută pe migranţi să treacă ilegal frontiera pentru a destabiliza ţările europene vecine.

La rândul său, Minskul declară că aceste state europene îi tratează în mod brutal şi degradant pe cei care încearcă să treacă graniţa.

ADVERTISING