Avionul prăbușit în martie în China a fost doborât intenţionat

Avionul prăbușit în martie în China a fost doborât intenţionat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Datele preluate din cutia neagră a avionului Boeing 737-800 care avea 132 de persoane la bord arată că aparatul a fost prăbușit intenționat.

O sursă citată de Wall Street Journal a declarat că avionul companiei China Eastern Airlines a fost îndreptat intenționat spre munții pe care îi survola de către cineva aflat la comanda apararului. Nu se știe, deocamdată, cine a efectuat manevra fatală, relatează The Guardian.

Avionul Boeing 737-800 s-a prăbușit pe 21 martie, într-o zonă muntoasă din China, accident soldat cu moartea a 132 de persoane.

ADVERTISING

Înregistrările din cutia neagră analizate de anchetatorii americani sugerează că avionul a fost îndreptat în mod deliberat către sol printr-o comandă efectuată din cabina piloților.

"Avionul a făcut ce i s-a zis să facă de către cineva din cabină", a spus o sursă pentru Wall Street Journal.

Aeronava companiei China Eastern zbura la o altitudine și cu o viteză constante înainte de a coborî brusc peste 6.000 de metri în mai puțin de un minut, prăbușindu-se în apropierea orașului Wuzhou din provincia Guangxi.

ADVERTISING

Autoritățile chineze investighează incidentul, însă oficialii americani sunt implicați în anchetă, deoarece avionul era fabricat de Boeing.

Un avion lansat de producătorul american, 737-Max, a fost implicat în două accidente fatale, ducând la depistarea unor erori de design, însă modelul 737-800 se află de mult timp în serviciul multor companii aeriene din toată lumea și nu a avut probleme tehnice.

Experții în aviație au declarat că modelul de zbor de pe site-urile și aplicație de trafic aerian, precum și absența vreunui apel SOS sau a oricăror semnale, seamănă cu prăbușirea cursei Germanwings din 2015. Un avion de pasageri Airbus A320 a fost prăbușit atunci deliberat de către pilot în timpul traversării Alpilor francezi, ucigând 150 de oameni.

ADVERTISING

Potrivit Wall Street Journal, autoritățile chineze nu au transmis părții americane dacă au existat probleme mecanice sau de control la avionul care s-a prăbușit în martie.

China Eastern a comunicat că pilotul și copilotul se aflau într-o stare bună de sănătate și nu aveau probleme financiare sau familiale. Anchetatorii au anunțat imediat după accident că avionul nu a transmis niciun cod de urgență, ceea ce sugerează că niciun intrus nu a pătruns în cabina de pilotaj.

Autoritatea aviatică din China nu a făcut niciun comentariu, limitându-se să anunțe în aprilie că ancheta continuă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇