Forțele armate iraniene au avertizat marți într-un comunicat că vor „deschide noi fronturi” dacă SUA își reiau atacurile împotriva Iranului, suspendate de la intrarea în vigoare a armistițiului pe 8 aprilie.
„Dacă inamicul face greșeala de a cădea din nou în capcana sioniștilor și de a comite o nouă agresiune împotriva iubitului nostru Iran, vom deschide noi fronturi împotriva sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei iraniene Mohammad Akraminia, citat de agenția de presă oficială Isna, preluată de France Presse.
Președintele american Donald Trump a anunțat luni că a anulat în ultimul moment un nou atac împotriva Iranului, despre care a spus că ar fi trebuit să aibă loc marți, asigurând în același timp că există "șanse foarte mari" de a se ajunge la un acord cu Teheranul.
El nu vorbise niciodată despre acest plan de atac înainte de ziua de luni și de un mesaj pe platforma sa Truth Social în care a explicat că a renunțat la această nouă ofensivă la solicitarea liderilor din Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite care, potrivit lui, consideră posibil să se ajungă la un acord.
Pacea e greu de găsit
De la intrarea în vigoare a armistițiului pe 8 aprilie, după aproape 40 de zile de lovituri, sunt în curs negocieri în încercarea de a se ajunge la un acord, dar pozițiile celor două părți rămân foarte îndepărtate, în special în privința problemei nucleare.
A avut loc o singură rundă de discuții între reprezentanți americani și iranieni în 11 aprilie la Islamabad, dar care s-a încheiat fără niciun rezultat.
Diplomația iraniană a declarat luni dimineață că a răspuns la noua propunere a SUA, menită să depășească impasul diplomatic și să pună capăt în mod durabil războiului din Orientul Mijlociu.
Teheranul și-a reiterat cererile, solicitând în special deblocarea activelor iraniene înghețate în străinătate și ridicarea sancțiunilor internaționale care sufocă economia sa.
Trump s-a mai liniștit
Donald Trump a apreciat luni că există "șanse foarte mari" de a se ajunge la un acord cu Iranul, spunând că observă o evoluție "foarte pozitivă" în discuțiile cu Teheranul, dar fără a oferi detalii despre conținutul acestora.
Trump a avertizat totodată că SUA sunt pregătite în același timp să lanseze un "atac total și la scară largă împotriva Iranului în orice moment dacă un acord acceptabil nu va fi găsit" cu Teheranul.
Șeful comandamentului forțelor armate iraniene, Ali Abdollahi, a reacționat, avertizând "Statele Unite și aliații lor" împotriva oricăror alte "erori strategice și de calcul".
Acordul în cauză ar urma să asigure că Iranul nu se va dota cu arma nucleară, a scris Donald Trump pe rețeaua sa socială.
Presa iraniană denunțase deja "condițiile excesive" impuse de SUA în ultima lor ofertă.
Potrivit agenției de presă Fars, Washingtonul cere Iranului să mențină o singură instalație nucleară în activitate și să transfere stocul său de uraniu puternic îmbogățit către SUA.
Washingtonul a refuzat până și deblocarea a "măcar 25%" din active sau plata unor despăgubiri pentru daunele suferite de Iran în timpul războiului, potrivit aceleiași surse.
