Argentina se prăjește sub un val de căldură cu temperaturi record

Argentina se prăjește sub un val de căldură cu temperaturi record
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Argentina se confruntă cu un val istoric de căldură, cu temperaturi care ajung până la 45 de grade Celsius.

Sute de mii de oameni din Buenos Aires și din jurul orașului au rămas fără curent, după ce rețelele electrice s-au topit, scrie Reuters.

„Am venit acasă, nu aveam curent, iar casa era ca un cuptor. Așa că am dus copiii la bunici să înoate în piscină”, a spus Jose Casabal.

Temperaturile din Argentina au făcut ca timp de câteva ore această țară să fie cel mai cald loc de pe pământ, întrecând Australia.

ADVERTISING

„Chiar și dimineața devreme a fost foarte cald, în jur de 31 de grade. Nu am aer condiționat acasă. Este insuportabil”, a spus Gustavo Barrios, din Tigre, în timp ce stătea la umbra unor copaci.

Autoritățile i-au avertizat pe locuitori să nu stea la soare, să poarte haine lejere și să se hidrateze.

„Trebuie să fim foarte atenți în aceste zile”, a spus primarul orașului Buenos Aires, Horacio Rodriguez Larreta.

Meteorologul Lucas Berengua a precizat că acest val de căldură ar putea stabili noi recorduri în țară.

ADVERTISING

„Este un val de căldură cu valori extreme de temperatură, care vor fi analizate după finalizarea lui, și poate genera recorduri istorice pentru temperaturile din Argentina”, a spus el.

În ultimii ani, Argentina s-a confruntat cu un număr neobișnuit de mare de incendii, iar râul Parana a scăzut la cel mai mic nivel din ultimii aproape 80 de ani.

„M-am născut aici într-o climă temperată și am văzut cum s-a schimbat temperatura de-a lungul anilor. Este ceva neobișnuit”, a spus Marta Lorusso, arhitect.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇