Aproape 100 de apeluri de urgență pentru salvamontiști, în numai 24 de ore

Aproape 100 de apeluri de urgență pentru salvamontiști, în numai 24 de ore
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dispeceratul Național Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 91 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. Au fost salvate 96 de persoane, dintre care 36 au fost transportate la spital.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 91 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor”, anunță Dispeceratul Național Salvamont.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 96 de persoane. Dintre acestea 36 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

ADVERTISING

S-au primit și 39 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

Această situație s-a înregistrat în condițiile în care toate traseele din munții Făgăraș, Iezer-Păpușa și Piatra Craiului au fost sâmbătă închise, iar salvamontiștii au recomandat să rămână în jurul cabanelor. Vântul a suflat cu peste 100 km/h, iar temperatura resimțită a ajuns la minus 15 grade, iar vizibilitatea a fost sub 25 m.

De asemenea, salvamontiştii maramureşeni au anunțat, sâmbătă după amiază, că în Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului este risc maxim de producere a unor avalanşe, la altitudini mari, în condiţiile în care zăpada proaspătă, aşternută peste un strat mai vechi, nu face priză cu acesta iar stratul de omăt nou depus se poate disloca uşor.

ADVERTISING

De altfel, Salvamont România a precizat că există risc de avalanşă în toate masivele unde a nins recent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇