Ambasadorul Italiei a fost ucis într-o tentativă de răpire, în Congo

Ambasadorul Italiei a fost ucis într-o tentativă de răpire, în Congo
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ambasadorul Italiei în Congo şi un carabinier care îl însoţea au fost ucişi într-un atac împotriva convoiului Misiunii ONU, cu care se deplasau în estul acestei ţări, a anunţat Ministerul de Externe de la Roma într-un comunicat.

Potrivit ANSA, ministerul a confirmat moartea ambasadorului Luca Attanasio, transportat după atac la spitalul din Goma, unde a fost pronunțat decesul.

Circumstanţele atacului, în care a fost ucis şi un carabinier, nu sunt clare încă.

Victimele călătoreau la bordul unui autovehicul dintr-un convoi la MONUSCO, misiunea ONU pentru stabilizarea Republicii Democratice Congo, şi în care se afla şi şeful delegaţiei UE.

ADVERTISING

Potrivit agenţiei Reuters, care citează autorităţile parcului naţional Virunga, convoiul a fost atacat în apropierea oraşului Kanyamahoro, în jurul orei locale 10:15 (08:15), în cadrul unei tentative de răpire.

Numeroase grupări armate acţionează în şi în jurul parcului naţional Virunga, situat de-a lungul frontierelor congoleze cu Rwanda şi Uganda. Aceste grupări au atacat în repetate rânduri paznici ai parcului Virunga.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇