Alexandru Arşinel şi soţia lui au Covid și au fost internați la Matei Balş

Alexandru Arşinel şi soţia lui au Covid și au fost internați la Matei Balş
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul Alexandru Arşinel, în vârstă de 81 de ani, şi soţia lui, Marilena, sunt internaţi de patru zile la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, după ce au fost diagnosticaţi cu Covid-19, la două luni de la vaccinare.

„Am făcut toate vaccinurile (ambele doze – n.red.) şi de patru, cinci zile suntem internaţi aici, unde e domnul doctor Marinescu. Medicii spun că avem o formă uşoară”, a declarat actorul pentru News.ro.

În 2017, Arşinel a fost supus unei intervenţii în urma unui infarct, iar în 2013, unui transplant de rinichi şi a suferit mai multe intervenţii la coloană.

ADVERTISING

Născut în 4 iunie 1939, Alexandru Arşinel a absolvit Institutul de Artă Teatralp Cinematografică „I. L. Caragiale”, pentru ca la scurt timp să se angajeze la Teatrul de Revistă din Bucureşti, devenind apoi directorul şi managerul acestuia.

A jucat în peste 30 de filme artistice, printre care "Ana şi… hoţul”, "Miss Litoral”, "Anotimpul iubirii”, "În fiecare zi mi-e dor de tine”, "A doua cădere a Constantinopolului”, "Paradisul în direct” şi "Sexy Harem Ada-Kaleh”.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇