72% dintre unguri şi polonezi sunt de acord cu condiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept (sondaj)

72% dintre unguri şi polonezi sunt de acord cu condiţionarea fondurilor UE de respectarea statului de drept (sondaj)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nu mai puţin de 72% dintre unguri şi polonezi cred că Uniunea Europeană ar trebui să condiţioneze alocarea fondurilor de respectarea statului de drept, sub media UE (77%), dar peste proporţiile înregistrate în ţări cu tradiţie democratică precum Olanda, Danemarca şi Belgia, relevă un sondaj comandat de Parlamentul European.

Potrivit sondajului, efectuat de Kantar între 25 septembrie şi 7 octombrie, pe un eşantion de 24.812 participanţi din 27 de ţări membre UE, Polonia şi Ungaria se află în ultima pătrime a statelor comunitare din acest punct de vedere.

ADVERTISING

Astfel, 72% dintre unguri şi o proporţie similară dintre polonezi sunt total de acord sau tind să fie de acord că UE trebuie să aloce fonduri doar ţărilor care respectă statul de drept şi principiile democratice.

Proporţia este mai scăzută doar în Olanda (71%), Belgia (70%), Danemarca (70%), Lituania (70%) şi Cehia (59%).

La polul opus se află Cipru (89%), Luxemburg (86%) şi Austria (83%), urmate de Grecia şi România (ambele 82%), precum şi de Italia (81%) şi Spania (80%).

Potrivit dpa, Polonia ar urma să beneficieze de 130 de miliarde de euro din bugetul multianual şi planul de redresare al UE, iar Ungaria de 40 de miliarde de euro, dar cele două instrumente sunt pentru moment blocate din cauza faptului că Varşovia şi Ungaria şi-au folosit dreptul de veto pentru adoptarea lor din cauza condiţionării alocărilor fondurilor UE de respectarea statului de drept.

ADVERTISING

Citeşte mai multe articole pe acest subiect:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇