Săptămâna viitoare, elevii din clasa a XII-a vor avea simulări pentru probele examenului de bacalaureat, dar doar cei din localitățile unde rata de incidență a cazurilor de COVID-19 este sub 6 vor da aceste probe.
Pentru ceilalți, Ministerul Educației poate propune ca alternativă organizarea acestor simulări la o altă dată, cu implicarea Inspectoratelor Școlare.
“În acest moment, procentul localităților cu indice de peste 6 nu e îngrijorător de mare. Simulările la examene se vor ține în toate localitățile cu rata până în 6. Dacă o localitate iese din această rată de incidență, am propus să se organizeze simulări prin implicarea Inspectoratelor Școlare, la o altă dată. Simulări online nu pot fi organizate”, a anunțat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, responsabil cu învățământul preuniversitar, la o dezbatere organizată de Salvați Copiii România.
Prezent la dezbaterea a cărei temă este educația remedială, Alexandru Rafila, reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a apreciat că deschiderea școlilor a fost o decizie bună și că rata de incidență în școli este sub aceea a populației generale.
Ceea ce pune în balanță menținerea școlilor deschise nu e doar pandemia, ci și sănătatea mintală a copiilor. (…) Nu sunt elemente care să genereze suspiciunea că redeschiderea școlilor a dus la o creștere a numărului de cazuri.
Trebuie să ne uităm pe cifre, să vedem care e incidența în rândul elevilor și în rândul populației generale. Vaccinarea cadrelor didactice va duce și la înlăturarea temerilor privind eventualele riscuri pentru acestea. Din punct de vedere al pandemiei, școala bine organizată, cu reguli foarte clare, nu reprezintă în niciun fel un risc.
Alexandru Rafila
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: