Noile Legi ale Educației: Când și cum se schimbă Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Burse și salarii mai mari, primă de pensionare la profesori

Noile Legi ale Educației: Când și cum se schimbă Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Burse și salarii mai mari, primă de pensionare la profesori

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, proiectele Legilor Educaţiei, precizând că „au beneficiat de un amplu proces de consolidare” și că au sprijinul politic al coaliției de guvernare.

Noile Legi ale Educației, care potrivit ministrului s-au bazat pe proiectul „România educată” al președintelui Klaus Iohannis, pe care tot ea l-a păstorit cât a fost consilier la Cotroceni, vor sta în dezbatere publică 10 zile.

Aici găsiţi cele două legi aşa cum au fost publicate pe site-ul ministerului.

La Legea învățământului preuniversitar, primul pilon este creșterea calității în educație și reducerea analfabetismului funcțional, a precizat Ligia Deca.

”Conform rezultatelor PISA, 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice sub nivelul minim, iar 4 din 10 elevi citesc un text și nu pot formula o concluzie.

Vrem să profesionalizăm cariera didactică, vor exista profiluri foarte clare de formare. Vom crește calitatea formării inițiale, corelat cu o formare continuă mai adecvată contextului. Liceele pedagogice și universitățile vor forma profesorii de învățământ primar”, a subliniat Ligia Deca.

ADVERTISING

Burse şi salarii mai mari. Plus primă de pensionare

Ministrul a anunțat și creșterea salariilor cadrelor didactice, precum și acordarea unei prime de pensionare.

”Salarizarea cadrelor didactice va fi progresivă, având la bază salariul brut pe economie. Norma didactică va fi redusă pentru cadrele didactice cu vechime peste 15 ani. Se acordă o primă de două salarii de bază la pensionare”, a subliniat ministrul.

Cresc și bursele pentru elevi: bursa de merit, de la 250 la 450 de lei, iar bursele pentru olimpici vor fi de 700 de lei. Cei cu performanțe înalte vor putea promova 2 ani într-un an.

Iată principalele noutăţi legate de evaluarea elevilor.

Admiterea la liceu - cum şi de când apare

Ministrul Educației a explicat și cum va fi susținută evaluarea națională:

Evaluarea națională rămâne în formula de până acum. Probe scrise la matematică, limba și literatura română și limba maternă. Se introduce ideea de concurs de admitere la profilurile liceelor unde există concurență dovedită în ultimii ani, dacă liceele doresc să scoată aceste locuri în concurs.

Pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs, liceele pot alege două probe pliate pe profil, de exemplu pentru chimie-biologie pot alege chimia și biologia. Pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate, se poate da concurs, 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată.

ADVERTISING

Din aceste 40%, prioritate pe 10% dintre acestea vor avea elevii cu cerințe educaționale speciale sau elevii cu cetățenie rromă”.

Din varianta postată pe site a legii, aflăm că "admiterea la liceu și evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi care începe clasa a V-a în anul școlar 2023-2024".

Bacalaureat - cum şi de când se schimbă

Și examenul de bacalaureat vine cu mai multe schimbări, a precizat ministrul Educației.

”Examenul de bacalaureat se pliază pe fiecare profil. Vom avea bacul tehnologic pe care liceele tehnologice îl propun și îl așteaptă de multă vreme. Rămânem cu două probe de competențe lingvistice: limbă străină 1 și limbă străină 2.

Ce avem în plus față de formula de acum este o probă complementară, de competențe de bază, care pentru profilul uman va fi la matematică sau științe ale naturii, iar pentru profilul real o probă la alegere pentru istorie, logică, filosofie, psihologie. Notarea se va face pe sistem admis/respins.

Important! În sesiunile de vară/toamnă elevii vor avea mai puține discipline de examen, pentru că probele de competențe lingvistice, probele de competențe digitale și proba de competență complementară se vor putea da încă din cursul anului”, a explicat Ligia Deca.

ADVERTISING

"Examenul de bacalaureat se va desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi care începe clasa a IX-a în anul școlar 2024–2025", se arată în documentul postat pe site-ul ministerului.

Abandonul școlar

Ministrul Educației a amintit că 17% dintre elevii unei generații au abandonat școala înainte de absolvire în mediul rural, iar rata de părăsire timpurie a școlii este mai mare decât media UE.

În acest sens, noile Legi ale Educației prevăd investiții în cadrele didactice.

”Încurajăm titularizarea în zone defavorizate. Se va acorda o primă de instalare neimpozabilă egală cu cinci salarii brute pentru cei care aleg să se titularizeze în zone rurale.

Prin centrul național pentru educație incluzivă vom avea mai multe resurse pentru consilieri, logopezi, mediatori locali, deci toți acei profesioniști care ajută în prevenirea abandonului școlar”, a explicat Deca.

Vor exista sancțiuni mult mai clare pentru cazurile dovedite de segregare școlară.

Legea învățământului superior

În ceea ce privește Legea învățământului superior, ministrul Educației spune că devine prioritară combaterea abandonului universitar.

”Avem studii care ne spun că aproape un student din doi nu își încheie studiile din diverse motive. Este clar că trebuie să orientăm mai bine studenții. Ca reforme, se înființează Programul național de reducere a abandonului universitar, ne dorim practici de reînmatriculare mai facile, prin programul a doua șansă pentru studenți și ne dorim sprijin în ceea ce privește transportul public”, a precizat Ligia Deca.

Universitățile vor institui legal mecanisme de aplicare și monitorizare a Codului și dreptului studentului.

CNATDCU NU se desfiinţează

Ministrul Educației a vorbit și despre CNATDCU, afirmând că nu doar că nu se va desființa, dar rămâne garantul calității și integrității tezelor de doctorat.

”Atribuțiile CNATDCU, știu că a fost o preocupare în spațiul public. Nu numai că nu se desființează, dar rămâne garantul calității și integrității tezelor de doctorat. CNATDCU poate propune motivat inclusiv invalidarea acestora în procesul inițial de susținere.

Își păstrează atribuțiile cu privire la abilitarea conducătorilor de doctorat. Deci cei ce îndrumă doctoranzi vor primi un aviz din partea CNATDCU și, așa cum spuneam, e instanța de apel în ceea ce privește comisiile de etică ale universităților”, spune Deca.

NU se mai poate renunţa la titlul de doctor

Referitor la titlurile de doctor, ministrul Deca a anunțat că nu se va mai putea renunţa unilateral la acestea, iar tezele de doctorat vor fi publice.

”Nu se mai poate renunţa unilateral la titlul de doctor. Tezele devin documente publice. Înainte de susţinere, vor exista 3 luni în care vor sta într-o platformă astfel încât oricine doreşte să le poată consulta şi să poată sesiza eventuale abateri de la etica universitară înainte ca teza să fie susţinută.

Universităţile analizează în primă instanţă sesizările de plagiat. Tot ele sunt şi cele care acordă titlul de doctor. Dacă sunt suspiciuni cu privire la rezoluţia dată de către Comisia de Etică a universităţii, CNATDCU rezolvă contestaţiile. În cazul în care CNATDCU decide că o teză este plagiată, există o direcţionare clară, legală, pentru ca cei care au emis diploma, adică reprezentantul legal al universităţii, rectorul, să meargă în instanţă şi să ceară anularea titlului sau, dacă nu a produs încă efecte juridice, o poate revoca”, a spus ministrul.

În cazul în care vor fi descoperite nereguli, vor exista sancțiuni, care pot merge până la retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de învăţământ superior.

“Există mai multă responsabilitate şi sancţiuni posibile pentru cei care au facilitat încălcări ale eticii. Se poate retrage acreditarea domeniului din cadrul universităţii ca instituţie organizatoare de doctorat, ceea ce înseamnă retragerea dreptului universităţii de a mai admite noi studenţi la doctorat.

Dacă se constată abateri mai grave sau repetate, se poate merge până la retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de învăţământ superior. Sunt prevăzute sancţiuni pentru conducătorii de doctorat, membrii comisiei de susţinere sau alte persoane implicate în incidente dovedite de fraudare în acest proces de emitere a titlurilor de doctor”, a explicat Deca.

5 ani un mandat de rector

Totodată, potrivit noilor Legi ale Educației, mandatul unui rector va avea o durată de 5 ani și poate fi înnoit o singură dată.

„Durata unui mandat de rector este de 5 ani. Un mandat poate fi reînnoit o singură dată, iar o persoană nu poate fi rector în aceeași universitate mai mult de 10 ani indiferent de întreruperile din contextul celor două mandate”, a spus ministrul.

Etică și integritate

Ligia Deca a mai afirmat că nu își mai dorește să existe cazuri în care diplomele emise de instituțiile de învățământ superior nu au trasabilitate.

”Platforma UNIDAS aduce mecanisme clare de verificare a diplomelor. Nu ne mai dorim cazuri în care diplomele emise de instituțiile de învățământ superior nu au trasabilitate și atunci ne trebuie un sistem digitalizat ușor de verificat, care să garanteze verificarea ușoară a veridicității acestora.

Am clarificat procedurile de alegeri și atribuțiile comisiilor consultative ale ministerului. Politicile de etică și deontologie nu vor mai fi lăsate doar la nivelul codurilor de etică de la fiecare universitate, ci va exista un cod cadru adoptat prin hotărâre de guvern.

Vom avea o platformă unică de raportare pentru învățământul superior, pentru a nu mai avea raportări diferite în platforme diferite. Sunt introduse sancțiuni pentru neintroducerea datelor cu caracter public”, a subliniat ministrul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇