Moldova cere o reprezentare mai bună și echitabilă în instituțiile de educație și cercetare: Bucureștiul domină, Clujul și Timișoara sunt în top

Moldova cere o reprezentare mai bună și echitabilă în instituțiile de educație și cercetare: Bucureștiul domină, Clujul și Timișoara sunt în top

Moldova nu are o reprezentare calitativă și echitabilă în componența consiliului general, a panelurilor pe domenii și a comisiilor de specialitate ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), atrage atenția Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei.

Din lista nominală a consiliului general, ”care ar trebui să fie atât un tablou la zi al ierarhiilor axiologice ale stării mediului academic românesc, cât și o declarație de intenții privind strategia Ministerului Educației de a asigura reprezentarea regională și instituțională a cercetării din România, principalele instituții de cercetare din Moldova lipsesc cu desăvârșire”, se arată într-un comunicat remis Spotmedia.ro.

ADVERTISING

Astfel, din cei 21 membri ai consiliului general, 11 au afiliere instituțională în București, șapte în Cluj, iar trei în Timișoara.

O situație aproape identică, spun reprezentanții Mișcării, se poate constata în cazul panelurilor pe domenii sau al componenței comisiilor de specialitate, în care universitățile și institutele de cercetare din Iași, Galați, Suceava sau Bacău sunt subreprezentate, în care din cei 69 membri ai panelurilor, doar doi provin de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cea mai veche universitate din România.

ADVERTISING

În total, în cazul panelurilor pe domenii, universitățile și centrele de cercetare din Moldova au o pondere de reprezentare de circa 10%, în timp ce Bucureștiul de 57%, iar Clujul și Timișoara au împreună peste 20%.

La fel și în cazul comisiilor de specialitate.

Subreprezentarea flagrantă, scandaloasă, a cercetării și activității academice din centrele universitare din Moldova în CNATDCU amenință aceste activități pe termen lung, condamnă universitățile și centrele de cercetare din regiune la marginalizare și subfinanțare cronică

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

ADVERTISING

Nici criteriul reprezentativității calitative, nici cel al reprezentativității instituțional-teritoriale nu se regăsesc în principiile de selecție ale Ministerului. De fapt, arbitrariul și clientelismul par a fi fost singurele criterii care au guvernat această selecție.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei (MDM) cere anularea Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 4.621/2020 și organizarea unei selecții care să respecte propriile criterii ale Ministerului

De asemenea, MDM cere ca, dincolo de asigurarea unei echități de reprezentare, instituțiile academice din regiunea Moldovei, care au fost decenii de-a rândul defavorizate de politicile centraliste, fondate pe arbitrariu și interese clientelare, complet netrasparente, să primească o atenție particulară, pentru ca faliile dintre regiunile și centrele academice ale României să nu se adâncească în mod catastrofal.

Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇