E grevă de avertisment, azi, în școli: Timp de două ore nu se fac cursuri

E grevă de avertisment, azi, în școli: Timp de două ore nu se fac cursuri

Două federații sindicale din învățământul preuniversitar au decis să intre în grevă de avertisment miercuri, timp de două ore. Nemulțumirile sunt legate de refuzul guvernanților de a purta negocieri și de a rezolva mai multe probleme de natură financiară.

Reprezentanții profesorilor sunt nemulţumiţi de majorarea de 4% obţinută de la 1 ianuarie şi cer o creştere mai mare.

Astfel, membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” vor înceta lucrul miercuri, în intervalul orar 11:00-13:00, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă.

ADVERTISING

Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", a declarat luni seară că în acest interval de timp nu se vor desfăşura activităţi specifice actului educaţional, dar copiii vor fi supravegheaţi.

”Vom face tot ceea ce depinde de noi ca niciun elev să nu fie afectat, adică siguranţa elevilor să nu fie pusă în pericol", a mai spus Marius Nistor, într-o intervenție la Antena3.

Joia trecută, aproximativ 100 de membri ai celor două federații, precum și ai FNS „ALMA MATER“, au pichetat sediile Guvernului, PSD și PNL, principalele două partide din coaliția de guvernare (foto).

ADVERTISING

”Acesta a fost cel de-al 4-lea pichet organizat în fața Guvernului. La acestea se adaugă peste 20 de proteste organizate de sindicatele teritoriale afiliate celor două federații”, se mai precizează în comunicatul citat.

În decembrie, Guvernul a modificat, pe ultima sută de metri, ordonanţa – trenuleţ care cuprinde, printre altele, îngheţarea salariilor din sistemul bugetar. Dacă iniţial proiectul nu cuprindea majorări de salarii decât pentru unele categorii din sănătate, în forma finală a fost introdusă majorarea salariilor şi în educaţie.

ADVERTISING

Doar că sindicatele din Educație spun că nu e de ajuns și amenință cu greva generală.

Greva de avertisment organizată miercuri de cele două organizații sindicale este cauzată de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru:

  • Acordarea încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
  • Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
  • Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă prevăzute de regulamente
  • Plata orelor suplimentare
  • Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice

‼️ Astăzi, 13 ianuarie, pe un frig pătrunzător, a avut loc încă o acțiune de protest, organizată de cele trei federații...

Publicată de Fsli Romania pe Joi, 13 ianuarie 2022

Sindicatele profesorilor au declanșat protestele încă de la finalul anului trecut, după ce Guvernul a amânat din nou aplicarea legii salarizării (votată de PSD în 2017), prin care ar fi trebuit să primească încă de acum doi ani creșteri salariale de 16%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇