Fostul preşedinte al ARACIP va contesta în instanţă ordinul prin care l-a demis Cîmpeanu

Fostul preşedinte al ARACIP va contesta în instanţă ordinul prin care l-a demis Cîmpeanu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul preşedinte al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) Şerban Iosifescu, demis din funcţie de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că va ataca în instanţă decizia, pe care o consideră ilegală.

El a afirmat, pentru Edupedu.ro, că „nu ştie dacă mai e o miză” revenirea sa în funcţie, dar „problema e de legalitate”, pentru că, dacă noul preşedinte al ARACIP a fost numit în baza unui ordin ilegal, atunci documentele pe care le va semna acesta vor deveni nule de drept.

ADVERTISING

Iosifescu susține că demiterea sa a fost ilegală.

„Motivele nu pot să vi le spun, pentru că le discut cu avocatul. Când voi trimite plângerea prealabilă la minister, cu toate motivele respective, le voi spune atunci”, a precizat el.

Întrebat dacă va contesta ordinul de demitere printr-o acţiune în contencios administrativ, Şerban Iosifescu a precizat că va avea o astfel de acţiune şi că va face pasul după procedura plângerii prealabile.

„Altfel nu se poate anula ordinul respectiv, decât în instanţa de contencios”, a explicat acesta.

ADVERTISING

Potrivit lui Şerban Iosifescu, ordinul demiterii „produce efecte, asta să fie clar. Problema este de legalitate, pentru că dacă noul preşedinte a fost numit în baza unui ordin ilegal, atunci orice semnează, inclusiv ordine de ministru care vor fi propuse Ministerului Educaţiei pentru autorizare şi acreditare, vor deveni nule de drept”.

El a mai adus în discuţie şi presupusele motive de natură politică în cazul verificărilor făcute de minister la ARACIP.

„Controalele respective în general şi atitudinea ministerului faţă de ARACIP au fost determinate, hai să spunem aşa, de nesupunerea la presiuni politice în favoarea unor unităţi de învăţământ sau unor anumiţi petenţi. De asta sunt convins”, a completat Iosifescu.

ADVERTISING

Context

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţea trecută, că raportul Corpului de Control al ministerului la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) arată „lucruri extrem de grave".

În urma constatărilor, raportul a fost trimis la Curtea de Conturi, la Agenţia Naţională de Integritate, dar şi la Parchet, pentru continuarea cercetărilor, întrucât unele aspecte „depăşesc limitele de competenţă” ale ministerului, a precizat Cîmpeanu.

Acesta a adăugat că a emis ordinul de încetare a mandatului şefului ARACIP Şerban Iosifescu.

Citește și alte știri din Educație:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇