Începutul anului școlar va fi dezastruos în lipsa unor indicații clare care să confere un caracter unitar pentru toate școlile. Cei mai mulți directori de școli nu au luat în serios autonomia, pentru că noi activăm într-un sistem educațional foarte centralizat, atrage atenția președintele Consiliului Național al Elevilor, Rareș Voicu, elev în clasa a XII-a a Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” din Brăila.
Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Rareș Voicu a explicat de ce autoritățile locale nu au cum să facă față cheltuielilor pentru deschiderea și funcționarea școlilor în condițiile Covid:
”Orice responsabilitate pe care o dai unei entități trebuie să vină cu finanțare și cu know-how. (…) Perioada de decontare începe în luna decembrie pentru materiale care trebuie cumpărate în septembrie. Multe consilii locale nu au resursa necesară să cumpere materiale de protecție”.
Rareș Voicu a inventariat tot ce a lipsit din acțiunea guvernamentală și care sunt cele mai mari pericole: ”important e cum continuă educația. Dacă o facem doar că să fie, e degeaba”.
Miniștrii Educației și Sănătății au făcut ceea ce ar fi trebuit să fie anunțurile privind începerea cursurilor. V-ați lămurit, e totul clar?
Bine spus ar fi trebuit să clarifice. A fost un anunț fără anunț. Nu e nimic nou, sunt lucruri pe care le-am văzut în draftul de normă publicat acum o săptămână. Dar, de fapt, pentru directorii de școli, pentru autoritățile publice locale, nu au venit cu niciun fel de lămurire.
Deja ar trebui să ne punem mari semne de întrebare. Actorii din teritoriu, adică directorii de școli, primăriile, consiliile locale, direct responsabili pentru deschiderea școlilor, și cei către care ne vom întoarce toți pentru explicații vor ridica din umeri pe bună dreptate, pentru că nu au primit niciun fel de indicații sau direcții clare.
S-a mers pe sintagma că școlile sunt în administrarea autorităților locale, ceea ce e adevărat, dar noi activăm într-un sistem educațional foarte centralizat.
Exercițiul descentralizării de acum e primul foarte mare din ultimii ani, dar e și foarte periculos în același timp, pentru că în lipsa unor indicații clare care să confere un caracter unitar începutului de an școlar, acesta va fi dezastruos.
Ne vom uita către decidenții de la nivel local care nu vor ști ce să ne spună.
Să discutăm concret. Ce ar fi trebuit să conțină anunțul celor doi miniștri pentru ca, spre exemplu, Consiliul Elevilor să se considere lămurit?
Ne-am fi dorit o mai mare detaliere a distanțării fizice în școală, un aspect care ne-a neliniștit de la început. În normele de acum distanța minimă obligatorie este de un metru, în condițiile în care până acum era de 1,5 m.
Au fost modificate normele sanitare după infrastructură, pentru că nu avem spații școlare de predare, și nu invers, cum ar trebui să fie.
Ne-am fi dorit să vedem din partea autorităților centrale, prin intermediul celor locale, un mai mare efort de identificare a unor spații școlare care să permită distanțarea, așa cum spun epidemiologii.
Nu am văzut niciun efort de alocare a unor resurse financiare pentru a crea spațiile modulare de învățare în afara școlilor .
În tot acest proces, autoritățile centrale nu au vrut sau nu au putut să aplice niște indicații clare primite de la experți și de la societatea civilă pe tema infrastructurii școlare, a infrastructurii sanitare de bază, despre care Ministerul Educației nu a vorbit aproape deloc.
Vorbim despre măști și dezinfectanți, ceea ce e foarte bine, dar sunt sute de școli care încă au toaletă în curte.
Până la urmă, voi, elevii, ați înțeles cine trebuie să asigure măștile?
Teoretic, ar trebui să le asigure primăria. Dar aici apare altă incoerență în discursul public. Guvernul a spus din start că nu vor fi asigurate măștile pentru toți elevii, am înțeles asta.
Pentru ca apoi să anunțe că vor fi asigurate de autoritățile locale. APL-urile cumpără materialele necesare, care apoi le sunt decontate. Există o adresă a Guvernului către primării conform căreia perioada de decontare începe în luna decembrie pentru materiale care trebuie cumpărate în septembrie. Multe consilii locale nu au resursa necesară să cumpere materiale de protecție.
Lipsa aceasta de asumare e neliniștitoare.
Altă problemă?
Dna ministru a anunțat că va fi înființat un telverde pentru elevii și părinții cu nelămuriri. Însă este o soluție contraintuitivă.
Suni la Ministerul Educației pentru detalii despre situația din școala ta, în condițiile în care decizia se va lua la nivel local.
Noi am tot cerut comunicare transparentă din partea autorităților. Nu ar trebui să fie atât de greu. O mare problemă a stării de urgență a fost că nu am știut de unde să ne luăm informațiile, autoritățile nu știu să comunice, sunt rigide și netransparente, nu numai la nivel central.
Este o cutumă a administrației publice din România. Am fi dorit ca fiecare primărie, fiecare școală să fie un hot spot care să ofere părinților și elevilor arondați informațiile de care au nevoie.
Vorbeam mai devreme cu un coleg: de fapt, cum vom începe școala? Concret! Nici măcar noi, reprezentanții elevilor, nu știm.
Veți afla pe 10 septembrie, spune ministrul Sănătății.
Extrem de târziu.
De ce ?
Pentru că 10 este într-o joi, 11 e vineri, urmează weekendul și începe școala. Dacă școlile decid pe 10, au doar două zile de pregătiri.
Teoretic nu ar trebui ca pregătirile să fie gata și pe ele să se bazeze o decizie?
Da, dar eu încerc să înțeleg și managerii școlilor. Când tu, manager, ești prins în nebuloasa asta, ai avut de organizat și examene naționale, ai avut partea birocratică a finalului de an și nu știi ce ai de făcut...
Sunt puțini cei care au luat în serios autonomia și au avut competența managerială să ia deciziile în propriile mâini și să nu mai aștepte.
Atunci vina nu este a directorilor de școli care nu și-au luat autonomia în serios?
Cu siguranță că asta se va spune. Dar orice responsabilitate pe care o dai unei entități, fie că e director, fie că e APL, trebuie să vină cu finanțare, ca să nu încalci principiul autonomiei locale, și cu know-how.
Toți ne gândim la marile orașe, dar avem școli și primării în mediul rural, în orașele mai mici, care au mers de-a lungul timpului din aproape în aproape – ”las’ că merge și așa”.
Nu mai merge, e nevoie de o schimbare de abordare care dacă nu va fi realizată în mod unitar va lăsa elevi și profesori în urmă.
Ce ar fi trebuit să se întâmple în această vară pentru că începutul anului școlar să fie mai bine pregătit în mod concret dincolo de generalități?
Consultări. Foarte important. Și nu doar cele la nivel guvernamental, care s-au făcut de vreo 2-3 ori și apoi nu am mai auzit nimic de niciun draft de norme o lună întreagă.
Ci și consultări la nivel local: mese rotunde cu elevi, părinți, profesori, autorități locale.
Autonomia poate aduce un lucru foarte fain. Dacă tu, ca director, la nivel local, aduci la aceeași masă beneficiarii primari, locali și terțiari ai procesului educațional, sunt șanse mari ca măsurile să fie racordate la ceea ce au nevoie beneficiarii.
Dialogul constructiv a lipsit. Creșterea gradului de participare a beneficiarilor la elaborarea normei, ceea ce nu s-a întâmplat, mi se pare foarte important.
Și după discuții, concret, ce trebuia să se întâmple?
Accesibilizarea educației online, de exemplu, și accelerarea procesului de digitalizare a educației. Asta înseamnă crearea acelei biblioteci școlare virtuale și platformă națională ”e-learning” prevăzute de 9 ani în Legea Educației Naționale.
Și, foarte important, accesul copiilor cu dizabilități și nevoi educaționale speciale la educația online. Există în sistemul educațional tendința de a segrega copiii cu nevoi speciale sau dizabilități. E nevoie de resurse adaptate pentru acești elevi.
Noi am propus și modificarea indicatorilor de performanță a unităților de învățământ pentru că în această perioadă noi redefinim ce înseamnă școala pentru comunitate.
Indicatorii ar fi: asigurarea serviciilor medicale pentru educabili, spații școlare, dotare cu tehnologie informatică și de comunicare și dezvoltarea profesională a personalului didactic.
E nevoie de reevaluarea modului în care funcționează școala. E foarte importantă modificarea curriculum-ului, a programei, a planurilor-cadru care să fie adaptate contextului actual. Noi ar trebui să vedem acest context ca pe un punct de turnură.
Sunt multe conținuturi în programa școlară care reprezintă maculatură, nu contribuie în mod activ la atingerea obiectivelor de învățare și a competențelor cheie din profilul absolventului.
Din informațiile voastre sunt multe, sunt puține școlile în care s-au făcut efectiv amenajări pentru noul an școlar? Mă refer, de exemplu, la celebrul plexiglas sau la un sistem apt de transmitere a cursurilor online pentru cei care stau acasă.
S-au făcut mai mult circuite cu bandă adezivă sau vopsea.
Mă refer la cele serioase.
În general, nu, cu scuza veșnică, dar care acum e adevărată: nu au fost bani. Directorii au rămas cu o resursă financiară limitată, probabil că la rectificarea bugetară le-au mai fost luați bani înapoi la consiliul local pentru diferitele nevoi ale localității.
Până la urmă, de unde ar fi trebuit să vină banii? Directorii nu îi au, autoritățile locale nu îi au, autoritățile centrale spun că e treaba autorității locale.
Principiul autonomiei locale spune că dacă dai responsabilitatea trebuie să dai și banii, era de datoria Guvernului să dea banii sau să indice sursele de finanțare.
Da, există cei 175 de milioane de euro aprobați de Guvern prin OUG, însă vă spuneam că decontarea începe în decembrie.
Din punctul vostru de vedere, care este scenariul cel mai probabil de începere a școlilor? Hibrid, online, verde?
Ar fi iresponsabil ca în situația dată să mergem cu toți elevii știind că nu sunt pregătite școlile.
Și atunci în mod cert vom avea o componentă online.
Cu siguranță, mai ales atunci când vă apărea suprapunerea cazurilor Covid cu gripa și va fi o întreagă degringoladă.
Pentru această educație hibrid sunt necesare device-uri și nu doar tablete, telefoane sau laptopuri, ci și cele de transmitere alternativă live din sala de clasă.
Dar este foarte important ca atunci când faci o achiziție publică să ai niște specificații și standarde tehnice venite din partea experților care știu ce device e necesar. Altfel ne vom trezi cu directori care achiziționează camere web de acum 10 ani cu 30 de lei.
Și nu există asemenea indicații tehnice?
Nu. Ceea ce e valabil și pentru achizițiile Ministerului Educației.
Până la urmă, care e situația tabletelor promise de Guvern?
Sunt două filiere. 74 de mii vor fi cumpărate printr-un program al Băncii Mondiale și vor fi livrate elevilor din învățământul profesional și tehnic.
Ar mai fi 250 de mii de tablete, pentru toți elevii, din bani europeni, dar a apărut o problemă și dna ministru a cerut demiterea președintei ONAC. Întrebarea mea ar fi: dacă ați văzut că nu-și face treaba până acum, ce ați făcut?
Există vreun elev care să fi primit vreo tabletă de la Guvern?
Nu. Sunt ONG-uri care au recondiționat tablete și le-au pus la dispoziția elevilor și sunt primării din orașe care și-au permis să cumpere tablete. Dar o măsură unitară la nivel național nu există.
Mai e și problema competenței profesorilor de a preda cu unii online, cu alții în clasă. Dna ministru spune că au fost instruiți 94 de mii de profesori. E bine?
Dacă într-adevăr au fost instruiți ca la carte, deși am dubii, e un început. Dar noi am solicitat ca formarea profesională a profesorilor să fie continuă, pe tot parcursul carierei didactice.
Poate acum nu vom avea competențe astronomice de predare online, dar fără minimul necesar, să deschizi un computer și să trimiți un mail, nu poți funcționa.
Care este cea mai mare temere pe care o aveți în privința noului an școlar?
Riscul sanitar e destul de mare, e una dintre temerile noastre. Dar există și partea de parcurs educațional efectiv al elevului. Calitatea educației să nu devină un subsidiar: să facem educație, nu contează cum.
Dna ministru spunea că educația continuă în orice context. Da, dar important e cum continuă. Dacă o facem doar ca să fie, e degeaba.
Suntem într-un punct de turnură, e bine să facem schimbări , să pornim pe calea reformei, dar fără să ardem etape.
Am pornit pe calea reformei?
Cred că da, am ieșit din zona de confort și am intrat pe calea celor doi D: descentralizare și digitalizare. Dar fără actori la nivel local capacitați să ducă sarcina descentralizării mai e mult. Așa cum e și până la a avea profesori și elevi care să înțeleagă importanța educației online. E un proces de conștientizare prin măsuri de la firul ierbii.