Prima zi de școală: Cele mai importante modificări pentru elevi

Prima zi de școală: Cele mai importante modificări pentru elevi

Cursurile anului şcolar 2024-2025 încep luni, iar elevii vor avea între 34 și 37 de săptămâni de şcoală până la următoarea vacanţă mare. A fost păstrată structura anului şcolar cu cinci module şi cinci vacanţe, între care aşa-numita ”vacanţă de schi” în februarie, care este diferită în fiecare judeţ.

Structura anului şcolar a fost aprobată prin ordinul de ministru nr. 3.694/01.02 2024.

”Din punct de vedere administrativ, anul şcolar 2024 - 2025 începe la data de 1 septembrie 2024, se încheie la data de 31 august 2025 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri”, arată Ministerul Educaţiei.

Anul şcolar 2024 - 2025 se structurează pe cinci module şi cinci vacanţe, între care şi aşa-numita vancanţă de schi, care a fost decisă de fiecare judeţ în parte.

ADVERTISING

Vacanţa de vară va începe de sâmbătă, 21 iunie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 6 iunie 2025.

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 13 iunie 2025.

Pentru clasele din învăţământul liceal — filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 27 iunie 2025.

ADVERTISING

Intervalele de cursuri şi intervalele de vacanţă

  • Modulul 1 - de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • vacanţa de toamnă - de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • Modulul 2 - de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • vacanţa de iarnă - de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marţi, 7 ianuarie 2025;
  • Modulul 3 - de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti;
  • vacanţă - o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare, în perioada 10 februarie - 2 martie 2025;
  • Modulul 4 - de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • vacanţa de primăvară - de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025; (Paştele pică pe 20 aprilie şi la catolici, şi la ortodocşi)
  • Modulul 5 - de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
  • vacanţa de vară - de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
ADVERTISING

Când au loc Evaluarea Națională și Bacalaureatul

Conform Ministerului Educației, evaluarea naţională va avea loc în următoarele zile:

  • 3 iunie – proba la Limba Română
  • 25 iunie – proba la matematică
  • 27 iunie – proba la limba maternă.

Sesiunea de vară a examenului de bacalaureat va avea loc potrivit următorului calendar:

  • 10 iunie - proba de Limba şi literatura română
  • 11 iunie - proba scrisă obligatorie a profilului
  • 13 iunie - proba la alegere a profilului
  • 16 iunie - proba la Limba şi literatura maternă.

Începând din acest an școlar, candidații nemulțumiți de notele obținute la examenele naționale își vor putea vedea lucrările înainte de a depune contestație.

De anul acesta, elevii care deranjează orele vor fi trimiși într-o sală de detenție, unde vor fi supravegheați de alt cadru didactic sau auxiliar şi unde există şi supraveghere video.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, alături de ministrul Educaţiei, Ligia Deca. la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional ”Mihai Viteazul” din Bucureşti.

Participarea Ministrului Educaţiei, doamna Ligia Deca, la festivităţile de deschidere a noului an şcolar

De la ora 11:00, Ministrul Educaţiei va participa, alături de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la Festivitatea de deschidere a noului an şcolar, organizată la Şcoala Gimnazială Orizont, sector 6, Bucureşti.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇