E oficial: Noul an școlar aduce sala de detenție pentru elevi - un spațiu din școală cu supraveghere video

E oficial: Noul an școlar aduce sala de detenție pentru elevi - un spațiu din școală cu supraveghere video
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sala de detenție este introdusă oficial în școlile din România, prin statutul elevului, care intră în vigoare de la începutul noului an şcolar, din septembrie.

Prevederea apare în noul Statut al Elevului, care a fost publicat în Monitorul Oficial de luni.

Elevii care deranjează orele pot fi trimiși de profesor într-un "alt spaţiu", unde vor fi supravegheați de alt cadru didactic sau auxiliar şi unde există şi supraveghere video.      

Aici elevii pot face activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru.

Totodată, trebuie informaţi părinţii, iar copiii pedepsiţi astfel nu primesc absenţe.

ADVERTISING

Un profesor poate lua această decizie doar pentru propria sa oră de curs.

454371173_895230475974992_7150824819114157012_n

Iată prevederea exactă din ordinul de ministru:

"În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru etc.

ADVERTISING

În acest caz, părintele/reprezentantul legal al elevului va fi informat în scris/prin mijloace de comunicare electronică.

Prin excepție, elevii cu cerințe educaționale speciale sunt preluați pentru a desfășura activitate cu personal specializat.

Cadrul didactic poate decide ca elevul să desfășoare activitatea în spațiul menționat la alin. (2) doar pentru ora de curs ținută de respectivul cadru didactic. Pentru respectiva oră de curs, elevului nu i se consemnează în catalog absență.

Modul de aplicare a prevederilor alin. (2) se reglementează prin regulamentul de ordine interioară al fiecărei unități de învățământ.”

ADVERTISING

Informaţia a apărut iniţial, săptămâna trecută, într-o postare de miercuri a Ministerului Educaţiei, care menţionează principalele modificări introduse prin noul statut al elevului.

"Posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație.

În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei școli, iar la elaborarea acestui regulament participă și reprezentanții părinților, ai elevilor și ai sindicatelor.

Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluții, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă", explică ministrul Ligia Deca.

Prevederea sălii de detenție a fost păstrată din forma de proiect a statutului elevului, din luna iunie. Ministerul Educației a reacționat atunci cu precizarea că noile săli din școli nu sunt „de detenție” și că au de fapt „alt scop”, fără să spună care este acesta.

Nota la purtare şi numărul de absenţe

De asemenea, la solicitarea profesorilor, ministrul a introdus prevederea conform căreia "se va acorda o notă la purtare la sfârșitul fiecărui interval de învățare. Este important de știut că această notă vizează exclusiv respectarea regulamentului școlii și a normelor de comportament. Media acestor note poate scădea, la finalul anului, în funcție de numărul de absențe".

"Apoi, referitor la numărul absențelor nemotivate pentru care se scade media la purtare – am revenit la prevederea conform căreia media va scădea cu un punct la fiecare 20 de absențe nemotivate, față de propunerea de 40, din proiectul lansat în consultare publică", adaugă ministrul.

454209992_895230459308327_8109600846856467099_n

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇