Fiecare început de an școlar marchează în marile orașe, mai ales în București, reluarea calvarului în trafic. Iar în această toamnă, pentru bucureșteni va fi și mai greu, din cauza nenumăratelor șantiere deschise concomitent și din motive diferite în zone cheie ale orașului.
Soluția pentru acest ritmic supliciu nu este însă, în principal, acolo unde o caută și experimentează autoritățile locale și centrale, adică în dezvoltarea infrastructurii și în sistematizări ale traficului. Sigur, sunt și ele necesare, aduc o îmbunătățire, dar marea problemă ține de numărul tot mai mare de mașini pe străzi care au, cu toate îmbunătățirile, o capacitate limitată.
Deci întrebarea este cum să reduci acest număr imens. Și cum el este în mod evident legat de anul școlar, oare, în mod paradoxal poate, soluția pentru un trafic mai bun, pentru un oraș respirabil este nu pe stradă, ci în școli?
De ce atât de mulți oameni își suie în fiecare dimineață copiii de toate vârstele și călătoresc cu ei minute în șir, poate chiar peste o oră, spre creșe, grădinițe și școli de toate nivelurile?
Sigur, unii sunt comozi și nu își concep existența decât cu fundul în mașină. E și aceasta o categorie. Dar cei mai mulți o fac împinși de nevoia de a duce copilul mic într-o creșă sau grădiniță unde au găsit loc liber, cu mari eforturi. Numărul acestor instituții rămâne insuficient, deși ele sunt vitale pentru părinții care nu își permit bone sau nu au un sistem de suport în familie.
Alții sunt împinși de obsesia de a trimite copilul la o școală cu renume cât mai bun. Și pentru asta nu fac doar sacrificiul orelor petrecute în trafic, ci și al scamatoriilor cu stabilirea reședinței pe la rude și prieteni, al banilor plătiți mită, al investiției în meditații încă din ciclul primar pentru examenul de admitere în clasa a V-a, care a devenit mai greu decât admiterea la multe facultăți. Primii chinuiți sunt, desigur, copiii, supuși unor eforturi și presiuni total inadecvate vârstei lor.
Că în buna măsură aceste școli oferă doar iluzia unei calități superioare este adevărat, după cum a explicat pentru spotmedia.ro prof Mihaela Popa. Copiii intrați în clasa a V-a cu note foarte mari ajung în a VIII-a cu rezultate modeste. Dar părinții fac ce știu ei că trebuie făcut.
De ce nu aleg, așa cum e normal pentru ciclul primar și gimnazial, școala de lângă casă?
În primul rând, pentru că nu au încredere. Cu siguranță că și în școlile de cartier sunt unii învățători și profesori foarte buni, unii cu mult mai buni decât prin școlile cu mare prestigiu. Însă neîncrederea generalizată vine din imaginea de ansamblu a educației, deplorabilă după ani în care a fost lăsată în paragină.
Salariile mici și politizarea grotescă au făcut ca la catedră să vină în general doar cei mai slabi dintre absolvenți și/sau total nepregătiți pentru cariera didactică. Poți să fii tobă de carte în specialitatea ta, nu înseamnă că ești și profesor bun, dacă nu ești învățat această meserie.
Și cum calitatea învățământului pleacă de la calitatea profesorului, sigur că nivelul școlilor este extrem de inegal, de impredictibil, așa că părinții care își permit sunt dispuși să facă orice efort pentru ceea ce ei consideră că e o variantă sigură.
În plus, pentru mulți dintre părinți, o școală cu „after school” este o necesitate pentru care sunt din nou dispuși să călărească străzile sufocate ale orașelor cu copii care adorm, mănâncă, se joacă pe telefon în mașină ca într-o casă pe roți.
Aceste călătorii le iau din timpul și așa puțin în care ar putea să facă sport, să iasă la aer, să citească, să se relaxeze cu adevărat.
Soluția nu e vreun mister, dar presupune reforme serioase, tenacitate de reconstrucție a școlii și a încrederii în ea, cu niște pași clari descriși de prof. Mihaela Popa: mentorat serios pentru profesorii tineri, depolitizarea învățământului, o descentralizare mai mare către școli, ca ele să se poată apropia de comunitate, un învățământ de cultură generală între 6 și 16 ani, la școala de lângă casă, timp în care copiii să nu fie supuși examenelor, ci doar unor evaluări care să verifice eficiența sistemului. Evaluare la 16 ani în care cei cu note peste 5 să poată merge la liceu, ceilalți în zona de învățământ profesional.
Noua lege a educației nu face niciun pas în direcția corectă. Dimpotrivă. Drumul lung pe care l-ar presupune refacerea încrederii în școală și egalizarea nivelului nici măcar nu a început.