Webcast Fast Forward. Organizația viitorului

Webcast Fast Forward. Organizația viitorului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Revista HR Manager organizează cu sprijinul Humanistic, în zilele de 16-17 martie 2022, intre orele 14:00-17:00, ediția a XII-a din seria de evenimente online FAST FORWARD. ORGANIZAȚIA VIITORULUI cu tema: THE HYBRID WAY OF WORK.

Evenimentul pune sub lumina reflectorului consecințele pe care modul de lucru le-a avut ca impact în acțiunile departamentelor de Resurse Umane. La ce s-a renunțat, ce a apărut nou, ce a necesitat acomodat și ce s-a inițiat, sunt întrebări prin care se trece în revistă efortul de adaptare pe care l-au depus cei care sunt in rolul de partener în business.

Cum s-a măsurat impactul, cum s-a lucrat cu scenarii și cum au fost susținuti liderii pentru a lua cele mai bune decizii în ceea ce privește modul de lucru. Sunt întrebări care dau dimensiunea calitativă a acestui efort.

Sunt industrii care nu s-au pretat la munca în stil hibrid și unele industrii care de doi ani nu au ieșit din formula de lucru remote. Și oricum ar fi, aceste alegeri nu ne aparțin ci sunt direcții de leadership sau doar politici guvernamentale pe care noi încercăm să le implementăm cu o cât mai mare finețe.

ADVERTISING

După doi ani în care toate organizațiile au căutat să acomodeze o formulă optimă în muncă, oare care sunt concluziile noastre colective:

  • Care este cel mai indicat mod de a munci din perspectiva colaborării și sănătății oamenilor?
  • Dacă orice ar fi posibil: Remote, hybrid sau fideli online-ului?
  • Care este infrastructura de care este nevoie pe termen lung? Ce inițiative au fost aici?
  • Ce strategii pe termen lung proactive și asumate din partea organizațiilor sunt acum pe piață?
  • Care sunt consecințele schimbării modului de lucru? Cum este cu adevărat afectată munca și starea echipelor?
  • Oare cât bine și cât rău ne face cu adevărat munca departe fizic unii de alții? Și ce am încercat și nu funcționează deloc?
  • Ce greșeli am făcut? La ce am omis să ne uităm?
  • Ce proiecte au apărut acum care nu ar fi apărut altfel?

În cadrul evenimentului se vor dezbate idei, inițiative, se vor prezenta studii și proiecte implementate în companii. Iată câțiva dintre speakerii invitați la eveniment - specialiști și practicieni recunoscuți în domeniul managementului resurselor umane: 

  • Madi Rădulescu, Executive Coach, PCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting - în cadrul sesiunii intitulată “Munca Hibridă – o construcție colaborativă”, ne va arată faptul că felul în care gândim munca hibridă de acum încolo va fi esențial pentru sănătatea organizațiilor. Soluțiile găsite în anii de pandemie conțin multe lecții care ar putea sta la baza principiilor de dezvoltare organizațională a următorilor 10 ani. Ce spun cercetările în domeniu și ce spun oamenii din organizații: aspecte de care este nevoie să ținem cont. Cum vor echilibra liderii de la orice fel de nivel presiunea dintre rezultate și nevoile oamenilor? Un răspuns care va fi descoperit printr-o observare și ascultare mult mai atentă a mediului în care lucrăm.
  • Elisabeta Moraru, Country Manager Google Romania – va susține o sesiune despre cultura de organizație: studiu de caz Google.
    În încercarea de a crea un mediu de lucru sigur și motivant, regândim ceea ce deja a dovedit că funcționează: cultura organizațională nu înseamnă doar linii de raportare, ci o viziune obținută prin oameni. Comunitatea și impactul comun sunt motive mai importante pentru companiile care doresc să fie inovative. Tehnologia facilitează activitatea unui colectiv și îmbunătățește interacțiunile.
  • Roxana Mocanu, Chief „Game-Changer” Officer Noosfera, in cadrul sesiunii intitulată: “Championing a better world of work” ne va vorbi despre distincția dintre remote working prilejuit de pandemie și hybrid working ca parte din noul normal; cum gândim hybrid working astfel încât să asigure egalitate de șanse pentru toți și personalizarea relației dintre angajat și angajator; cum ne ajută pasiunea pentru învățare:
  • Hybrid working – Fairness by design, 
  • The role of People Practitioners
  • Making sense of hybrid learning.
  • Răzvan Sighinaș, Chief Information Officer ING Bank România, va susține un studiu de caz ING Bank: Flexibilitatea, cheia „noului normal” in muncă. 
  • Andreea Minuță, Director Divizia Abonamente, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA, ne va vorbi intr-un dialog “one to one” cu moderatorul: Iulia Buciuman, Managing Partner HUMANISTIC, despre care este cel mai indicat mod de a munci din perspectiva colaborării și sănătății oamenilor, cum creez lideri care să știe să integreze wellbeing-ul și sănătatea mentală, cum mă asigur de sanatatea si siguranța psihologică a angajaților, beneficiile angajaților din punct de vedere al sănătății mintale.
  • Petronius Secăreanu, Director General Canon România, ne propune o sesiune despre modul de lucru hibrid cu titlul “Provocările noului mediu de lucru hibrid și potențiale soluții pentru HR”. Analizăm împreună impactul transformării digitale asupra resurselor umane și cum se poate reorganiza acest departament în mediul de lucru hibrid. Eficiența angajaților poate crește prin reducerea timpului alocat sarcinilor manuale, implementarea fluxurilor de lucru, facilitarea colaborărilor și urmărirea costurilor.
  • Aurelian Chitez, Director of Sales, Romanian Software, ne va vorbi intr-un dialog “one to one” cu moderatorul Mihai ZÂNT, Business Coach, Managing Partner HUMANISTIC, despre consecințele pe care modul de lucru remote si apoi hibrid le-a avut ca impact în acțiunile departamentelor de Resurse Umane. La ce s-a renunțat, ce a apărut nou, ce a necesitat acomodat, sunt întrebări prin care se trece în revistă efortul de adaptare pe care l-au depus cei aflati in rolul de partener în business.
  • Maria Boldor, Principal, Corporate Transformation, Horvath Romania, va susține sesiunea cu tema intitulată “Empowerment of employees as a driver of innovation in the New Normal. Employee qualification taken to a new level with a future-oriented learning culture”
  • Andrei Crețu, Co-fondator Pluria, 7card, împreună cu moderatorul Panelului Iulia Buciuman, Managing Partner HUMANISTIC, vor răspunde la câteva întrebari: care este infrastructura de care este nevoie pe termen lung? Ce inițiative au fost aici? Ce strategii pe termen lung proactive și asumate din partea organizațiilor sunt acum pe piață?
  • Moderatorii evenimentului sunt: Iulia Buciuman – Managing Partner HUMANISTIC și Mihai ZÂNT – Business Coach, Managing Partner HUMANISTIC. 
ADVERTISING

Toate prezentările și discuțiile se desfășoară în limba română. 

În timpul evenimentului participanții au posibilitatea să adreseze întrebări prin intermediul unui chat live. 

Participarea este gratuită și se face pe baza confirmării înregistrării. 

Înregistrarea se face pe pagina evenimentului, unde se găsesc toate detaliile privind temele de discuție și vorbitorii acestei ediții. 

Parteneri: MMM, Google Cloud, Noosfera, ING, Canon, Pluria, Horwath, Romanian Software, Regina Maria 

Parteneri media: Revista CARIERE, BIZ, HR Club, Doingbusiness.ro, CONAF, Jurnalul de Afaceri, Financial Intelligence, Hipo,Portal HR, Psychologies, Repatriot, PWN Romania, SpotMedia, Wall-Street

ADVERTISING