Volkswagen ar putea transfera producţia din Europa de Est

Volkswagen ar putea transfera producţia din Europa de Est
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul auto german Volkswagen ar putea transfera activităţile de producţie din Germania şi Europa de Est dacă problemele în aprovizionarea cu gaze naturale vor continua. E ultimul semn potrivit căruia criza energetică declanşată de invadarea Ucrainei de către Rusia riscă să modifice peisajul industrial al Europei.

Grupul german are o serie de mari uzine în Germania, Cehia şi Slovacia, care se numără printre ţările europene cele mai dependente de gazele ruseşti, transmite Bloomberg.

"Ca alternative pe termen mediu, ne concentrăm pe o mai mare localizare, relocarea capacităţilor de producţie sau alternative tehnice, similare cu ceea ce este deja o practică comună în contextul provocărilor ridicate de problemele în aprovizionarea cu semiconductori şi alte perturbări recente pe lanţurile de aprovizionare", a declarat directorul de achiziţii de la Volkswagen, Geng Wu, într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Europa de sud-vest sau zonele de coastă din nordul Europei, ambele cu un acces mai bun la gazele naturale lichefiate livrate cu ajutorul navelor, ar putea fi beneficiarele oricărei relocări de producţie, a precizat un purtător de cuvânt de la Volkswagen. Grupul german are deja uzine de asamblare de automobile în Portugalia, Spania şi Belgia, ţări care găzduiesc terminale pentru importul de gaze lichefiate.

Decizia Rusiei de a reduce livrările de gaze spre Europa a dat naştere la îngrijorări că Germania ar putea fi nevoită să recurgă la raţionalizare. Cele mai recente informaţii, potrivit cărora gradul de umplere a depozitelor de gaze a ajuns la 90% mai devreme decât de obicei, au calmat oarecum temerile referitoare la o criză gravă la iarnă, însă Germania se va confrunta cu provocări în reumplerea depozitelor la vară fără gazele ruseşti.

ADVERTISING

Chiar dacă anunţă că au făcut "cele mai bune pregătiri posibile" pentru o posibilă criză a gazelor la iarnă, şefii de la Volkswagen au subliniat că sunt îngrijoraţi când vine vorba de efectul pe care preţurile ridicate la gaze ar putea să le aibă asupra furnizorilor săi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇