Transelectrica are un profit de 5 ori mai mare ca anul trecut, deși a transportat mai puțină energie

Transelectrica are un profit de 5 ori mai mare ca anul trecut, deși a transportat mai puțină energie

Profitul net al Transelectrica s-a majorat de peste cinci ori în primele 9 luni din 2022, faţă de perioada similară de anul trecut. Asta în condiţiile în care a scăzut cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor.

Conform datelor INS, consumul final de energie electrică la nivel național a scăzut în primele nouă luni ale anului cu 5,7% față de aceeași perioadă din 2021.

Vorbim de un profit net al Transelectrica de 418 milioane de lei, prezentat în raportul transmis, luni, Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi citat de Agerpres.

ADVERTISING

Informaţia vine după ce şi Nuclearelectrica a anunţat că și-a triplat profitul față de anul trecut, deși a vândut mai puțină energie

"Pentru următoarea perioadă nu se estimează scăderi semnificative ale preţurilor pe piaţa de energie", se precizează în raport.

Cantitatea de energie tarifată în primele 9 luni a fost de 39,50 TWh, în scădere cu aproape 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, în timp ce cantitatea de energie transportată a scăzut cu 1%, până la 32,17 TWh.

Potrivit raportului, cantitatea tarifată reprezintă cantitatea de energie electrică extrasă din reţelele electrice de interes public (reţeaua de transport şi reţelelede distribuţie), mai puţin exporturile de energie electrică, iar cea transportată - cantitatea de energie vehiculată fizic în reţeaua de transport.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România, asigurând schimburile de electricitate între ţările Europei Centrale şi de Răsărit, ca membru al ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇