"Tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon". Cum vrea premierul Cîțu să repare dezmățul din buget făcut de PSD

"Tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon". Cum vrea premierul Cîțu să repare dezmățul din buget făcut de PSD

Premierul Florin Cîţu nu este dispus să susţină în acest buget „nenorocirile adoptate de PSD între 2017 şi 2019”. Este însă dispus să îi explice „tovarășului” Ciolacu cum e cu bugetul.

„De la tovarăşul Ciolacu mă aşteptam să mă sune, îmi luam eu o zi – două din viaţă, pierdeam timpul ăsta şi îi explicam eu cum e cu bugetul. Ştiu, e mai greu, dar îi explicam eu cum e cu bugetul, nu trebuia să facă aceste scrisori la Comisia Europeană. Deci, tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon”, a spus premierul, într-o conferință de presă.

ADVERTISING

"Din păcate, România este, datorită acelor politici dezastruoase dinperioada 2017 - 2019, în această procedură şi trebuie să arătăm Comisiei Europene, agenţiilor de rating şi investitorilor că suntem un Guvern responsabil aşa cum am promis  în campania electorală.

Am prezentat cifrele economice şi veţi vedea că ele sunt mult mai bune decât a estimat oricine la începutul anului şi că am făcut un lucru foarte bun cu economia anul trecut. Deja avem cifre pe  creşterea venitului net, cu 8,5%, avem cifre pe investiţii, pe industrie, dar vom avea cifre şi pe creşterea economică în curând şi estimările mele arată că vor fi mai bune decât a estimat oricine pe acest an", a afirmat Cîţu, sâmbătă, în conferinţa de presă susţinută după vizita la Bruxelles.

ADVERTISING

Premierul a adăugat că bugetul alocă resursele pe care le avem disponibile din taxe către sectoare din economie.   

"Am spus de la început că nu sunt de acord să susţin în acest buget nenorocirile adoptate de PSD între 2017 şi 2019. Am votat împotriva lor în Parlamentul României, am fost împotriva lor, sunt impotriva lor şi astăzi. În acelaşi timp, dacă cineva îşi imaginează că putem menţine acele nenorociri în buget şi să punem peste din bugetul nostru, prin programul nostru de guvernare, se înşeală, nu avem cum, nu avem spaţiu.

ADVERTISING

Pentru a crea spaţiu în programul nostru de guvernare, trebuie să eliminăm acele nenorociri. Şi am început şi eu rămân ferm pe această poliţie de a elimina lucrurile din buget care au fost aprobate în 2017 - 2019 pur populist. Prin acest buget reparăm dezmăţul făcut de PSD în perioada 2017 - 2019", a susţinut Cîţu.  

Premierul a vorbit despre "ipocrizia" liderului PSD Marcel Ciolacu.  

"Observăm cu toţii ipocrizia lui Ciolacu şi acelor din PSD: aceşti oameni tot reclamă la Comisia Europeană, bugetul României. Aceiaşi oameni care acum câţiva ani de zile se supărau când noi reclamam la Comisia Europeană. Nu e o problemă că fac aceste reclamaţii. Eu aş prefera de la domnul Ciolacu, aşa cum au făcut şi în 2019, de la tovarăşul Ciolacu mă aşteptam să mă sune, îmi luam eu o zi - două din viaţă, pierdeam timpul ăsta şi îi explicam eu cum e cu bugetul.

Ştiu, e mai greu, dar îi explicam eu cum e cu bugetul, nu trebuia să facă aceste scrisori la Comisia Europeană. Deci, tovarăşul Ciolacu, când ai timp, dă-mi un telefon".

Citește textele zilei pe Spotmedia.ro

Greșelile lui Stelian Ion și miza reală a desființării Secției Speciale

Securitatea, ca un zid în calea adevărului. De ce sistemul de justiție funcționează încă în interesul torționarilor? Interviu video

Casting pentru succesorul lui Putin: cine îl alege și cât de mult încurcă Navalnîi – Interviu video cu Armand Goșu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇