Miniştrii de Finanţe din G7 (principalele ţări industrializate din lume) intenţionează să implementeze o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenit din Rusia, au confirmat oficialii vineri, într-o declaraţie comună, transmite Reuters.
Plafonul iniţial al preţurilor se va baza pe o serie de elemente tehnice iar nivelul preţurilor va fi revizuit dacă va fi necesar, au precizat miniştrii de Finanţe din G7.
"Avem va obiectiv alinierea implementării cu calendarul măsurilor din cadrul celui de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE", au adăugat oficialii.
Potrivit agenţiei EFE, miniştrii Finanţelor din G7 au reiterat vineri propunerea de obţine sprijinul necesar pentru a impune un plafon pentru preţul petrolului rusesc.
"Căutăm o coaliţie amplă pentru a maximiza eficienţa", se arată în documentul ce a fost publicat pe pagina web a Ministerului de Finanţe din Germania, ţară care deţine în prezent preşedinţia grupului celor şapte ţări cele mai industrializate.
În acest fel, se urmăreşte "reducerea veniturilor Rusiei din vânzarea de petrol", ce reprezintă o importantă sursă de finanţare a războiului dus în Ucraina şi, totodată, oprirea creşterii preţurilor mondiale ale energiei.
Reacția Rusiei
În replică, Rusia a avertizat că decizia G7 va destabiliza "semnificativ" pieţele internaţionale, în condiţiile în care Rusia a semnalat intenţia de a opri vânzările către ţările care se raliază acestei scheme.
"Noi putem spune un lucru cu certitudine: adoptarea unei astfel de hătărâri ar destabiliza semnificativ pieţele petrolului", a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde, informează Mediafax.
De altfel, Rusia a anunțat că vor fi oprite exporturile de petrol către ţările care vor plafona prețurile.
"În privinţa limitării preţurilor, noi pur şi simplu nu vom mai livra petrol sau produse petroliere companiilor sau ţărilor care impun astfel de restricţii", a afirmat Aleksandr Novak, vicepremierul rus responsabil de Afaceri Energetice.
Un astfel de plafon "ar fi total absurd" şi ar provoca destabilizarea preţurilor, iar "consumatorii europeni şi americani vor fi primii care vor suporta preţul", a mai spus Aleksandr Novak.