Standard & Poor's reconfirmă ratingul suveran al României: Ne salvează că suntem în UE și avem acces la bani europeni

Standard & Poor's reconfirmă ratingul suveran al României: Ne salvează că suntem în UE și avem acces la bani europeni

Agenția Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută, precum și perspectiva stabilă.

În S & P, ratingul României este susținut de statutul de membru al Uniunii Europene și accesul robust la finanțarea de pe piețele internaționale de capital.

De asemenea, riscurile generate de conflictul din Ucraina sunt atenuate de perspectiva absorbției unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE și în Facilitatea de Redresare și Reziliență), precum și de dependența energetică scăzută a țării noastre față de gazele naturale și petrolul din Rusia.

ADVERTISING

„Guvernul României aplică măsuri eficiente de contracarare a efectelor crizei energetice și a războiului din Ucraina. N-o spunem doar noi, o spune și Standard & Poor’s, care confirmă ratingul de țară și gradul crescut de siguranță pentru investitori menținând perspectiva stabilă” , a subliniat ministrul Adrian Câciu.

Potrivit agenției, înregistrarea unei creșteri economice sustenabile cumulată cu reducerea deficitului fiscal al guvernului ar putea duce la consolidarea capacității productive a economiei României și pe cale de consecință la o posibilă acțiune de îmbunătățire a ratingului suveran al României.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇