Scandal la vârful AstraZeneca, pentru că directorul executiv ar urma să primească un ”bonus obscen”

Scandal la vârful AstraZeneca, pentru că directorul executiv ar urma să primească un ”bonus obscen”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Este scandal la vârful AstraZeneca, unde directorul executiv, Pascal Soriot, ar urma să primească un bonus considerat ”obscen” de mai multi investitori.

Salariul de bază anual al lui Soriot este de 1,3 milioane de lire sterline. La ședința anuală a acționarilor, ce va avea loc marțea viitoare, va fi supusă la vot creșterea pragului pentru bonusul pe care acesta îl încasează anual de la 200%, la 250% din salariu, potrivit The Guardian. Totodată, el ar urma să primească până la 6 salarii și jumătate în baza performanțelor de implementare a unui plan pe termen lung.

ADVERTISING

Neville White, care e responsabil cu politica de investiții la EdenTree Investment Management, care deține acțiuni la AstraZeneca, spune că bonusul propus este ”obscen” și că va vota împotrivă.

”Este cu atât mai problematic cu cât Pascal este atât un erou, cât și un anti-erou la acest moment”, a mai spus White.

Acesta se referă la situația delicată în care este acum compania, având în vedere că multe țări au renunțat la acest ser sau l-au rezervat doar pentru anumite categorii de vârstă, după ce s-a descoperit că printre efectele secundare extrem de rare se regăsesc și trombozele. Atât EMA, cât și OMS și CDC au subliniat însă că beneficiile sunt în continuare mult mai mari decât riscurile.

ADVERTISING

O altă problemă cu care se confruntă AstraZeneca este la capitolul livrărilor. Comisia Europeană chiar a dat în judecată AstraZeneca pentru întârzierile mari în livrări și deja pe surse de la nivelul conducerii UE s-a aflat că nu va fi prelungit contractul cu această companie.

Soriot a fost plătit în ultimii 2 ani peste 30 de milioane de lire sterline, pentru modul în care a gestionat refacerea portofoliului de medicamente al AstraZeneca. Compania se declară mulțumită de activitatea sa.

”Plata directorilor noștri este legată de succesul cu care ne implementează strategia și banii pe care îi fac pentru acționari. De la numire, directorii noștri au avut rezultate și performanțe remarcabile. Asta a rezultat într-o creștere a dividendelor de aproape 300% în ultimii 8 ani”, a declarat un purtător de cuvânt al AstraZeneca.

ADVERTISING

Ca o comparație, Stéphane Bancel, directorul executiv al Moderna, deține acțiuni în companie (8%) care valorează aproape 5 miliarde de dolari, după ce valoarea firmei a crescut cu peste 500% în ultimul an.

Prof. Sarah Gilbert, cercetătoarea care a condus echipa ce a creat vaccinul Oxford/AstraZeneca, ar putea primi peste 20 de milioane de lire sterline din acțiunile (5,2%) pe care le deține într-o firmă de biotehnologie pe care a co-fondat-o, ce se pregătește să se listeze pe bursa americană.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇