Războiul comercial SUA-Canada ajunge la alt nivel. Ottawa pregătește un nou anunț despre taxe colosale

Războiul comercial SUA-Canada ajunge la alt nivel. Ottawa pregătește un nou anunț despre taxe colosale
Mark Carney
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Războiul comercial dintre SUA și Canada atinge un nou nivel, pe măsură ce Ottawa pregătește taxe de aproape 30 de miliarde de dolari canadieni ca răspuns la tarifele impuse de administrația Trump pentru oțel și aluminiu.

Măsura vine la scurt timp după ce Uniunea Europeană a anunțat o listă de 99 de pagini cu produse americane ce vor fi supuse unor tarife suplimentare.

Canada este principalul furnizor de oțel și aluminiu pentru SUA.

Canada lovește în forță

Canada pregătește taxe colosale pentru SUA: aproape 30 de miliarde de dolari canadieni, transmite AP, care citează o sursă anonimă.

Guvernul de la Ottawa consideră că taxele de 25% impuse de Washington sunt o amenințare economică gravă.

Un înalt oficial canadian a confirmat că anunțul va fi făcut în curând, semnalând o escaladare majoră a tensiunilor comerciale.

Canada va anunța tarife de retorsiune în valoare de 29,8 miliarde de dolari canadieni (20,7 miliarde de dolari) ca răspuns la tarifele de 25% pentru oțel și aluminiu pe care președintele american Donald Trump le-a impus, a declarat miercuri un înalt oficial al guvernului canadian, transmite sursa citată.

Oficialul a vorbit sub condiția anonimatului deoarece nu a fost autorizat să vorbească înainte de anunț.

Uniunea Europeană a întocmit o listă de 99 de pagini

Comisia Europeană a luat măsuri de retorsiune împotriva SUA, vizând produse în valoare de 26 de miliarde de euro. Lista de produse care ar putea face obiectul tarifelor de retorsiune este foarte diversă, de la produse alimentare la motociclete și blugi. Pe listă se mai regăsesc aripioare de pui, lenjerie intimă pentru femei și chiar ostii de împărtășanie.

Dacă negocierile cu SUA vor eșua, măsurile vor intra în vigoare în două etape, prima la 1 aprilie și a doua la mijlocul lunii aprilie, în funcție de rezultatele negocierilor, dar nu înainte de a consulta și populația.

În acest sens, Executivul UE a lansat un sondaj pentru a afla opiniile celor afectați de tarifele americane, stabilind ca termen limită pentru trimiterea răspunsurilor data de 26 martie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇