Pas înainte pentru fuziunea ELCEN-Termoenergetica. Când va fi gata

Pas înainte pentru fuziunea ELCEN-Termoenergetica. Când va fi gata

Guvernul a aprobat joi cadrul legal pentru fuziunea ELCEN-Termoenergetica, proiectul urmând să fie înaintat Parlamentului.

Fuziunea se va putea încheia cel târziu în februarie 2026, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării în baza unei analize proprii şi co-iniţiat de Ministerul Energiei, având la bază memorandumul de guvern pe care l-am aprobat la începutul acestui an. Astfel, Bucureştiul va avea, în sfârşit, un SACET (Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică – n.red.)”, a scris Burduja, pe Facebook.

Potrivit lui, fuziunea celor două entităţi va reduce facturile bucureştenilor la întreţinere şi va asigura funcţionarea sistemului.

„(…) De ce această fuziune? Pentru că va reduce facturile la întreţinere, va asigura funcţionarea sistemului, va eficientiza cheltuielile şi va pune punct, o dată pentru totdeauna, scandalului permanent din jurul datoriilor acumulate de Termoenergetica faţă de Electrocentrale Bucureşti ELCEN”, a punctat ministrul Energiei.

Acesta a menţionat că fuziunea se va putea încheia cel târziu în februarie 2026, după evaluarea activelor şi parcurgerea tuturor paşilor de către ambele companii.

„Ce urmează? Având în vedere că în martie PMB a aprobat în Consiliul General fuziunea, la iniţiativa colegilor liberali, iar în mai a fost încheiat acordul de asociere între ELCEN-Termoenergetica şi ADI Bucureşti Ilfov, procesul de fuziune a fost demarat.

Conform calendarului pe care l-am solicitat directorului general ELCEN, Claudiu Creţu, fuziunea se va putea încheia cel târziu în februarie 2026, după evaluarea activelor şi parcurgerea tuturor paşilor de către ambele companii”, a adăugat Burduja.

ADVERTISING

Datorii de peste 1 miliard

Nu în ultimul rând, şeful de la Energie a solicitat Primăriei Capitalei să rezolve urgent situaţia datoriilor, de peste un miliard de lei în prezent, pe care Termoenergetica le are către ELCEN.

"Pentru a nu ne bloca (din nou), solicităm plata datoriilor pe care Termoenergetica le are către ELCEN, în cuantum de peste 1 miliard de lei astăzi. Suntem deschişi să sprijinim PMB cu orice informaţii necesare pentru rezolvarea urgentă a situaţiei.

Lipsa acestor fonduri pune în pericol planurile de investiţii ale ELCEN, inclusiv modernizarea celor 3 CET-uri (Sud, Grozăveşti şi Progresu), după 50-60 de ani de funcţionare. Pentru acest efort, care depăşeşte jumătate de miliard de euro, facem eforturi pentru alocarea unor granturi substanţiale din Fondul pentru Modernizare. Nu există probleme fără soluţii atunci când există voinţă", a mai scris Burduja.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇