Legea offshore a fost adoptată de Senat. AUR: Veţi favoriza Rusia lui Putin!

Legea offshore a fost adoptată de Senat. AUR: Veţi favoriza Rusia lui Putin!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Legea offshore a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, cu 91 de voturi pentru şi 13 contra. Au votat în favoarea legii toate partidele, mai puţin cei de la AUR. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Liderul senatorilor PSD, Radu Oprea, a declarat în plen că grupul PSD susţine şi va vota această lege.

”A trebuit să vină PSD la guvernare pentru ca această lege să vină din nou în dezbatere, împreună cu partenerii de guvernare”, a spus liderul senatorilor PSD.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a afirmat, la rândul său, că ”mult a fost, puţin a rămas”, iar votul de astăzi este o mişcare de responsabilitate, nu doar economică, ci şi politică, în contextul în care Putin foloseşte gazul rusesc drept armă de şantaj geopolitic.

ADVERTISING

”Trădători sunt cei care nu acceptă astăzi să voteze legea offshore şi o spun răspicat, dependenţa energetică a României este cu un pas mai aproape de realizare şi statul va putea deveni un furnizor de securitate energetică şi pentru ale state din regiune”, a mai spus Gorghiu.

Și reprezentantul USR, Narcis Mircescu, a afirmat că în sfârşit, după 10 ani de la descoperirea gazelor în Marea Neagră, ajungem să votăm legea offshore, care este o lege bună, deşi e incompletă.

Senatorul a ţinut să precizeze că este responsabil pentru întârzierea acestei legi nu numai Liviu Dragnea, dar şi ministrul Energiei, Virgil Popescu.

ADVERTISING

”Este surprinzător că nu avem niciun membru al Guvernului care să susţină această lege”, a arătat el.

UDMR, prin vocea senatorului Istvan Antal Lorant, a spus că votul pentru legea offshore este ”un moment cheie, strategic”.

”E nevoie ca clasa politică să dea un semnal de consens. Suntem pe un drum bun, pentru că aproape toate partidele votează această lege”, a arătat el, precizând că, prin adoptarea lui, se reduce dependenţa de import.

AUR a anunţat că nu votează legea. ”Nu am văzut o mai mare ticăloşie, sunteţi pe cale să votaţi o lege a trădării naţionale, crezând că noi toţi şi poporul, suntem nişte proşti”, a spus Claudiu Târziu, liderul senatorilor AUR.

ADVERTISING

”Cei care veţi vota pentru această lege, împotriva intereselor românilor, veţi favoriza Rusia lui Putin, ştim foarte bine cine va exploata aceste gaze”, a adăugat el, susţinând că românii nu vor primi nimic.

Amendamentul USR privind transferul profitului din exploatarea gazelor către Pilonul II de pensii a fost respins cu doar 21 de voturi pentru şi 65 contra.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇