Cristina Prună (USR-PLUS): România poate deveni un producător important de energie eoliană offshore, dar avem nevoie de un cadru legislativ

Cristina Prună (USR-PLUS): România poate deveni un producător important de energie eoliană offshore, dar avem nevoie de un cadru legislativ
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România poate deveni un producător important de energie eoliană offshore, dacă definește un cadru legislativ clar şi predictibil, care să încurajeze investiţiile în domeniu, precum şi dacă va reuşi să poarte un dialog susţinut şi credibil cu potenţialii investitori, a declarat joi deputatul USR-PLUS Cristina Prună.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizate la Parlament cu titlul „Potenţialul de investiţii şi dezvoltare de proiecte eoliene offshore în Marea Neagră”.

Conform studiilor citate la eveniment, România are o potenţială capacitate eoliană offshore de 94 GW, iar din discuţii a reieşit faptul că legislaţia ar trebui să stabilească un cadru de avizare clar, predictibil şi cât mai puţin birocratic.

ADVERTISING

De asemenea, ar trebui să fie prevăzute mecanisme flexibile de susţinere a investiţiilor, precum contractele pentru diferenţă.

Să ne inspirăm din UE

Planul de amenajare a spaţiului maritim este documentul de bază pentru demararea procesului de creare a legislaţiei necesare României, iar acesta ar trebui să fie disponibil cât mai repede.

Marea şansă a României este că există deja implementări şi modele de succes.

”România nu trebuie să reinventeze roata. Există bune practici în multe ţări europene, Uniunea Europeană fiind vârf de lance, la nivel internaţional, în ceea ce priveşte parcurile eoliene offshore.

ADVERTISING

Preluarea şi adaptarea bunelor practici legislative europene ne poate ajuta să accelerăm realizarea unora dintre etape şi să scurtăm partea birocratică a proceselor, pentru a ajunge mult mai repede la etapa implementării proiectelor. (...)

Producţia energiei eoliene offshore este inclusă în programul de investiţii prioritare şi nu trebuie să rămână doar pe hârtie”, a conchis Prună.

Un proces de durată

Implementarea unor proiecte eoliene offshore este, însă, un proces de durată. S-a menţionat faptul că, în teorie, avem nevoie de o perioadă de minim 10 ani până la finalizarea implementării unor parcuri eoliene offshore.

ADVERTISING

Din practica internaţională rezultă că am avea nevoie de doi ani pentru analizarea şi stabilirea perimetrelor, de patru ani pentru studii de teren, emiterea permiselor şi realizarea accesului la reţea, de doi ani de zile pentru detalierea proiectului şi planului de finanţare şi de trei ani pentru implementarea efectivă.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇