Iohannis este de acord cu noile măsuri fiscale: Reprezintă un pas în direcția bună

Iohannis este de acord cu noile măsuri fiscale: Reprezintă un pas în direcția bună

Noile măsuri fiscale pregătite de Guvern reprezintă „un pas în direcţia bună”, în contextul în care în România sunt „probleme sistemice”, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă.

„Este un pas în direcţia bună. Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt. Că acum nu se vor rezolva toate problemele sistemice acumulate în 30 de ani este iarăşi un lucru care este uşor de înţeles, dar paşi trebuie făcuţi.

Nu putem să continuăm să ne facem că banii publici sunt de multe ori cheltuiţi fără o eficienţă foarte mare, nu putem să închidem ochii la evaziunea fiscală şi nu putem să lăsăm anumite resurse care ar trebui să fie disponibile pentru bugetul local să nu fie folosite. Cum se face asta este o artă pe care trebuie să o descopere Guvernul şi să vină cu acele măsuri care rezolvă problema şi pe termen scurt, dar care rezolvă şi problemele sistemice", a afirmat şeful statului.

ADVERTISING

În acest context, preşedintele Iohannis a arătat că proiectul mai poate suferi amendamente şi în Parlament, chiar dacă este înaintat prin procedură de angajare a răspunderii.

"Noi ştim că avem probleme sistemice. După părerea mea, este un prim pas care se face şi după ce acest proiect va fi dezbătut va ajunge în Parlament unde iarăşi sunt posibile îmbunătăţiri, adaptări şi aşa mai departe, chiar şi în procedură de angajare a răspunderii sunt posibile amendamente dacă sunt găsite necesare. Haideţi să pornim de la premisa că unele probleme îşi găsesc acum o soluţie şi să mergem mai departe", a mai spus şeful statului.

ADVERTISING

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, că proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare propune "reaşezarea sistemului fiscal pe baze echitabile", astfel încât să fie stimulată "munca cinstită" şi să fie descurajate "portiţele de optimizare fiscală şi evaziune".

Prim-ministrul a adăugat că proiectul prevede o "abordare echilibrată", pe patru componente: reducerea cheltuielilor statului; creşterea colectării şi combaterea evaziunii fiscale; supraimpozitarea luxului, viciului şi profitului excesiv şi asigurarea echităţii fiscale între contribuabili.

ADVERTISING

El a menţionat că un alt capitol important îl reprezintă măsurile de reducere a fraudei şi evaziunii fiscale. Astfel, vor creşte "masiv" amenzile şi se va trece "pe scară largă la confiscarea" bunurilor din evaziune.

"Introducem un instrument nou, numit e-Sigiliu, ca să vedem trasabilitatea mărfurilor şi impozităm cu 70% sumele nejustificate de persoanele fizice", a spus premierul.

Ciolacu a mai precizat că a ţinut "mult" la supraimpozitarea luxului, a viciului şi mai ales a profiturilor excesive.

Guvernul Ciolacu s-a reunit azi în şedinţă, pentru prima lectură pe noile măsuri fiscale, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament. Potrivit calculelor coaliţiei, săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, premierul vreau să vină în faţa Legislativului pentru a-şi asuma răspunderea asupra legii.

Parlamentarii USR vor depune moţiune de cenzură pe marginea pachetului de măsuri fiscale, a precizat liderul Uniunii, Cătălin Drulă, care spune că are susţinere şi din partea unor parlamentari liberali.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇