Daniel* muncește în construcții de mult timp. Are lucrări în multe zone din sudul țării, de la Prahova la București până pe litoral. Adesea lipsește de acasă cu zilele și își vede familia doar în weekenduri. Îi place că este activ la cei 50 de ani ai săi, dar are și satisfacția că își face treaba cu pasiune și adoră când clienții sunt mulțumiți de rezultatul final. Singurul mare dezavantaj? Nu are contract de muncă. A acceptat situația la început, pentru că angajatorul i-a spus că așa îl poate plăti mai bine. Iar apoi a mers așa din inerție. Și poate din comoditate. Dar dacă se gândește la pensie, îl apucă groaza. Așa că preferă să nu o facă.
Iar ca el sunt mulți români, care ne construiesc casele, ne pregătesc sau servesc hrana, au grijă de copii sau fac alte activități. Deși ilegală, munca la negru este și efectul unui paradox autohton: România are salarii mici față de restul UE, dar nivelul taxării pe muncă este mare.
Din munca unui salariat mediu, statul ia 42,79% (CAS, CASS, CAM și impozit pe venit). Pe când în Elveția, de exemplu, statul ia 23,42%. În Irlanda, ia 34,72%, iar în Spania proporția este de 39,48%. Și în Danemarca, statul ia 35,51%. Asta în condițiile în care aveam al treilea cel mai mic salariu mediu din UE în 2021. Dar tabloul muncii la negru este mai complex de-atât.
Muncitorii le negru reprezintă unul dintre cele 6 grupuri vulnerabile din România identificate într-un amplu studiu realizat de Provident. Proiectul, intitulat sugestiv INVIZIBILII, arată că milioane de români fac parte din grupuri vulnerabile social sau economic și își propune să găsească soluții și să ofere o mână de ajutor acestora. Dacă ai nevoie de ajutor și cauți soluții la problemele din viața de zi cu zi, intră pe invizibilii.ro!
Definiții: Ce este munca la negru? Ce este munca la gri?
Să începem cu definițiile. Munca la negru, sau munca nedeclarată, este definită în Codul Muncii ca fiind:
- primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, în ziua anterioară începerii activității;
- primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în REVISAL cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
- primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;
- primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor de muncă cu timp parțial.
Plecând de la definiție, observăm că munca la negru acoperă nu doar situația în care nu există deloc un contract de muncă, ci și situațiile în care există contract, dar munca se desfășoară în perioada când acesta este suspendat ori în afara programului de lucru stabilit.
„Așadar, nu este de ajuns să existe contract, ci el trebuie să fi fost încheiat și declarat în REVISAL cel puțin în ziua anterioară începerii activității (pentru a evita încheierea pe loc a contractului de muncă în cazul unui control). Din punct de vedere legal, definiția este deci mai largă și mai cuprinzătoare, ideea de bază fiind ca munca să fie desfășurată exact așa cum a fost prevăzut în contractul de munca încheiat între părți”, explică Sorin Faur, fondator al Academia de HR și autorul cărții „Motivarea şi retenţia angajaţilor: strategii, metode şi soluţii practice”, care are peste 23 ani experiență în domeniul Resurselor Umane.
De asemenea, munca la gri (denumită din punct de vedere legal muncă subdeclarată), reprezintă o situație care este poate încă și mai întâlnită în practică decât munca la negru, și anume acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată. Cu alte cuvinte, angajatul ia un salariu oficial, dar și niște bani care nu sunt declarați din punct de vedere legal (așa-numitul salariu „în plic”).
În plus, potrivit Comisiei Europene, munca la negru mai poate fi considerată și cea ”pe cont propriu", când persoana oferă servicii unor firme sau altor persoane, cum ar fi lucrări în gospodărie (curățenie, grădinărit, babysitting etc.).
Ei ne construiesc casele, ne repară locuințele, ne pregătesc hrana și au grijă de copiii noștri.
Studiu Invizibilii, Provident
Fără acte, fără asigurare medicală, fără analize regulate sau fără speranța la o pensie decentă.
Ce amploare are fenomenul muncii la negru în România? Câteva statistici și estimări
În 2022, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 68,5%, în creștere faţă de anul anterior cu 1,4 puncte procentuale, conform datelor publicate în aprilie de Institutul Național de Statistică.
În 2022, populaţia activă a României era de 8,270 milioane de persoane, din care 7,806 milioane erau persoane ocupate şi 464,4 mii erau şomeri.
Raportul arată că lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 13,3% din populaţia ocupată.
Dar aici se termină datele oficiale. Așa cum îi spune și numele, amploarea muncii nedeclarate este greu de determinat cu exactitate. Unele estimări plasează numărul muncitorilor la negru la 1,5 milioane, în timp ce altele la peste 500.000. Cert este că, doar în 2022, economia informală a fost estimată la 29% din PIB, potrivit raportului realizat de Departamentul pentru politici economice, științifice și de calitate a vieții, la solicitarea unei comisii din Parlamentul European.
Numai în București, anul trecut au fost depistate prestând muncă fără forme legale 1.385 de persoane, o medie de 5,5 persoane în fiecare zi lucrătoare. Datele se referă doar la rezultatele unor controale, ceea ce înseamnă că, în realitate, fenomenul are o amploare mult mai mare și în Capitală, notează Avocatnet.ro.
Economia informală în România este estimată la 29% din PIB, în 2022.
Studiu Invizibilii, Provident
Aceasta crește cu 10,4% în doar cinci ani, comparativ cu 2017.
„În primul rând, unele domenii sunt mai predispuse la aceste fenomene decât altele, în principal cele din zona constructiilor, producție, respectiv HoReCa și orice alte activități care presupun muncitori/lucrători necalificați.
Unele estimări vorbesc despre o proporție de 20-25% din totalul celor care activează la negru în aceste domenii. Procentul variază de asemenea sezonier (de exemplu, vara este mai ridicat). Atenție, acestea sunt doar estimări, deci aceste cifre trebuie privite cu prudență. Dacă nu vorbim de aceste domenii de activitate în mod particular, procentul muncii la negru este semnificativ mai mic.
Procentul celor care lucrează la gri este încă și mai mare, deoarece acoperă și domenii cu un nivel mai înalt de calificare”, explică Sorin Faur.
Care pot fi motivele pentru care munca la negru este încă un fenomen răspândit în țara noastră
Pentru ca munca la negru/gri să aibă loc, trebuie că ambele părți să fie de acord, dar fiecare parte (angajatorul, respectiv lucrătorul) are motivele sale. De cele mai multe ori este vorba de rațiuni financiare, scopul fiind evitarea plății taxelor și impozitelor aferente. Atât munca la negru cât și munca la gri au în mod clar ca principală cauză acest motiv, explică Sorin Faur.
Însă sunt și situații când părțile nu încheie un contract... din comoditate, să zicem. Adică pentru a evita bătăile de cap. Acest motiv apare mai ales când natura activității derulate este pe termen scurt – deși nu ar trebui să fie o scuză, birocrația determină părțile să nu mai deruleze pașii legali necesari (consult medical, încheiere și declarare contract etc.) pentru cineva care lucrează doar o lună, două sau trei.
„Trebuie spus că aproape întotdeauna, inițiativa aparține angajatorului, nu invers, oamenii fiind puși în situația de a accepta. Angajatorul este partea responsabilă și în culpă pentru care legea instituie obligația expresă a declarării muncii - și tot angajatorul este partea penalizată în cazul probării acestei încălcări”, spune Sorin Faur.
Resurse utile pentru muncitorii le negru
O privire mai îndeaproape pe această temă găsim în cercetarea „Invizibilii”, realizată de Provident, unde se remarcă faptul că piața muncii la negru nu adună o singură categorie omogenă de cetățeni care aleg activitățile informale din motive ce țin exclusiv de optimizări fiscale.
Astfel, au fost identificați oameni care muncesc legal și își suplimentează veniturile pe piața neagră, însă și șomeri în vârstă care nu mai reușesc să se angajeze și sunt nevoiți să accepte munci în economia informală pentru a se întreține.
Mai întâlnim însă și alte categorii, precum familiile monoparentale cu copii mici, pentru care accesul pe piața muncii este mai dificil iar lipsa de sincronizare dintre un program obișnuit de muncă și programul școlilor, creșelor sau grădinițelor le poate împinge spre alte tipuri de angajare, la gri sau la negru.
Există, nu în ultimul rând, și mici antreprenori sau meșteșugari informali care câștigă exclusiv din munca prestată către alte persoane fizice, pentru că obțin venituri pe care le consideră suficiente și mult mai mari decât din munca prestată în mediul privat, cu contract.
Avem însă, și aceasta este o categorie aparte, un număr foarte mare de oameni din economia informală care sunt cvasi-imposibil de angajat și care de multe ori nici nu intră în statisticile oficiale în contextul unui cumul de vulnerabilități. Pe de o parte pentru că nu au un nivel minim de educație, nu au avut niciun fel de experiență pe piața muncii, pot suferi de dizabilități, boli cronice sau adicții, sau pot fi angrenați și în agricultura de subzistență.
În aceste situații deosebit de precare intervin uneori venituri sporadice, care le permit beneficiarilor să ducă un trai relativ decent, sau munca sezonieră în străinătate, care combinată cu agricultura de subzistență și uneori cu mici sume primite din bugetul de asistență socială, le permite să se descurce. Însă în alte situații, precaritatea nu este completată nici măcar de astfel de venituri sporadice.
Pe platforma invizibilii.ro există o listă cu resurse utile oricărui muncitor la negru. Aceasta conține, printre altele, informații utile despre:
- Finanțarea sectorului social;
- Înființarea structurilor de economie socială;
- Acces mai bun la date și servicii sociale la nivel de sat, comună și oraș.
Munca la negru: dezavantaje pentru angajat și angajator
Pentru lucrători, există numeroase dezavantaje ale muncii la negru, chiar dacă aparent angajatorul le spune și le oferă oamenilor o suma netă „mai mare” decât dacă ar primi în baza unui contract. „Nu de puține ori (cu excepția muncii la gri), acest lucru nici măcar nu este adevărat, oamenii sunt induși în eroare, în lipsa unei educații specifice și a înțelegerii beneficiilor unui contract încheiat legal”, susține Sorin Faur.
Astfel, printre dezavantajele muncii la negru pentru lucrători se numără faptul că nu beneficiază de vechime în muncă și, deci, nici de pensia aferentă, nu beneficiază de îndemnizaţie de şomaj și nici de asigurare de sănătate (deci NU beneficiază de acces la spitalizare gratuită ori medicamente compensate în caz de boală), nu primesc concediu de odihnă și nu au dreptul la concediu pentru îngrijirea copilului, nu se califică pentru a primi tichete de masă, au parte de mai puține zile de concediu decât cei cu forme legale etc.
În lipsa de alternative, forțați de situație și/sau în lipsa cunoștințelor specifice privind legislația muncii și dezavantajele asumate, oamenii sunt nevoiți să accepte propunerile unor angajatori neonești.
Doar că, potrivit Codului Muncii, prestarea muncii de către o persoana fară încheierea unui contract individual de muncă, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei în cazul persoanei fizice.
Cât despre riscurile la care se supune angajatorul, acesta nu poate avea un control legal asupra salariatului sau. Nu beneficiază de subvenții din partea statului pentru angajarea anumitor categorii de persoane. Persoanele angajate fără forme legale, pot produce pagube la locul de muncă fără a putea fi trași la răspundere civil sau penal. În plus, conform Codului Muncii, primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
De asemenea, Guvernul a modificat în 2021 Codul Muncii, pentru a sancționa munca la gri cu amenzi între 8.000 şi 10.000 de lei pentru fiecare salariat.
Declarativ, 19% din populația României cunoaște persoane care lucrează la negru.
Studiu Invizibilii, Provident
Ce îi determină pe oameni să practice munca la negru
Dincolo de motivul financiar, despre care am vorbit anterior, angajatorii reclamă și alte motive, de exemplu cele legate de penuria forței de muncă - și refuzul unor muncitori de a îndeplini formalitățile, explică Sorin Faur. Lipsa de seriozitate a lucrătorilor, fluctuația de personal, indisciplina la locul de muncă, nerespectarea programului, dificultatea de a verifică istoricul profesional, toate îi determină pe angajatori altfel dispuși să respecte legea să accepte riscurile aferente muncii la negru.
Sunt cunoscute deja situațiile în care, în domenii precum construcții și HoReCa, oamenii semnează un contract dar pur și simplu nu se mai prezintă la lucru sau vin câteva zile după care dispar pur și simplu, fără să respecte nicio procedura legală privind încetarea muncii, spune specialistul în resurse umane. Confruntându-se cu această situație, angajatorii pur și simplu nu mai sunt motivați să își asume costul și timpul aferent conformării legale când știu că o bună parte dintre „angajați” nu vor mai fi acolo peste nici 7 zile.
Și de partea angajaților există nuanțări, acolo unde aceștia sunt cei care forțează cumva angajatorii să recurgă la practică muncii la negru/gri. În principal vorbim de valorizarea prezentului în dauna viitorului, spune Sorin Faur.
Oamenii minimizează riscurile la care se expun (de exemplu, nu se gândesc că vor avea nevoie de servicii medicale), nu sunt interesați de pensie („lasă că până la pensie văd eu/mă descurc”), au nevoie de mai mulți bani acum (în cazul muncii la gri, beneficiază de toate drepturile unui contract de muncă legal constituit și deci nu sunt interesați că diferența pe care o primesc în plic să fie fiscalizată), sau unii sunt neserioși și știu din start că nu au venit să rămână (așa că nu sunt interesați să aibă un contract).
Există o serie de bariere specifice care previn intrarea pe piața muncii a unei categorii întregi de populație. Acestea includ lipsa experienței de muncă și a pregătirii educaționale de bază, problemele de sănătate, inclusiv dizabilitatea, obligațiile de îngrijire (fie ale copiilor, fie ale unor membri de familie dependenți), provocările de mobilitate geografică, precum și nivelul ridicat de excluziune socială. În plus, grupurile dezavantajate sau vulnerabile reprezintă o categorie foarte des întâlnită în rândul populației inactive.
Studiu Invizibilii, Provident
Ce soluții s-ar putea găsi pentru diminuarea muncii la negru în România
Fiind un fenoment complex, rezolvarea este la rândul ei complexă, presupunând acțiuni dedicate pentru fiecare dintre cauzele majore. Vorbim în primul rând de educarea lucrătorilor care trebuie să își cunoască drepturile și care să fie primii care să refuze astfel de practici pentru că sunt primii care au de pierdut, susține Sorin Faur.
De partea angajatorilor, el consideră orice soluții care reduc costul și efortul de conformare sunt binevenite, cu referire în principal la simplificarea formalităților legale. De altfel, reducerea taxării pe muncă ar putea avea efectul „albirii” contractelor de muncă.
Alte soluții pentru diminuarea fenomenului muncii la negru în România au fost identificate de cercetarea „Invizibilii” realizată de Provident:
a. Finanțarea sectorului social. Soluțiile identificate de către mediul asociativ consultat vizează structuri de finanțare și stimulare a implicării unor rețele deja existente, constituite atât din organizații neguvernamentale cât și din alte tipuri de instituții prezente la nivel local, precum lăcașele de cult. O astfel de abordare ar putea rezolva problema de control a finanțării și evita supradimensionarea sectorului de stat de asistență socială, care s-ar putea ocupa doar de atribuirea resurselor și de controlul eficient al implementării programelor și proiectelor, lăsând în seama unor structuri locale activitatea efectivă de asistență socială.
b. Stimularea înființării unor structuri de economie socială, inclusiv WISE. Structurile de economie socială, așa cum funcționează și la nivelul organizațiilor neguvernamentale care implementează programe similare, țin cont de faptul că anumite categorii de beneficiari nu pot produce randament economic foarte bun. Acest lucru îi exclude de la obținerea unui loc de muncă stabil, în condițiile în care principalele sectoare care pot primi forță de muncă necalificată au nevoie de o implicare la program și de un randament suficient de bun pentru a menține profitabilitatea întreprinderii.
c. Creșterea accesului la date și la servicii sociale la nivelul unităților administriv-teritoriale (UAT-uri). Pentru a identifica beneficiarii cei mai vulnerabili și a le putea oferi soluții de inserție profesională, este în primul rând nevoie de o activitate socială mai consistentă la nivelul UAT-urilor, unde momentan, din relatările ONG-urilor, calitatea acestora, uneori chiar existența lor, este dependentă de contexte politice favorabile și de o prioritizare strict locală. Administrațiile locale au însă nevoie și de bugete dedicate dar și de activitate constantă în această zonă.
d. Modificări legislative, precum cele identificate de Rețeaua întreprinderilor de inserție socială prin activitate economică.
*Numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea persoanei