Guvernul a discutat penalităţi pentru cine face risipă de curent şi premii pentru cine e econom

Guvernul a discutat penalităţi pentru cine face risipă de curent şi premii pentru cine e econom
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Nicolae Ciucă face apel la populaţie să reducă risipa de energie electrică şi afirmă că s-a discutat în Guvern despre un sistem de penalităţi pentru cei care nu fac acest lucru.

Întrebat, sâmbătă, dacă Guvernul ia în calcul măsuri de premiere a consumatorilor care fac economie la energia electrică şi de taxare suplimentară a celor care consumă mult, mai ales la orele de vârf, Ciucă a spus că s-a discutat această ipoteză la nivelul Executivului, dar nu există o soluţie tehnică pentru aplicarea unei astfel de măsuri. 

ADVERTISING

„Am discutat în şedinţa de guvern de joi acest subiect. Deocamdată nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit, şi facem apel la populaţie, să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni, pentru a putea să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare”, a declarat Nicolae Ciucă. 

Decuplăm gazul de curent?

În ceea ce priveşte eventuala decuplare a tarifelor la energia electrică de cele practicate la gazele naturale, măsură adoptată deja de alte state europene care nu au preţuri mari la energie datorită acestei decizii, premierul afirmă că România susţine acest demers. 

ADVERTISING

 „Mandatul a fost cât se poate de bine structurat: el a vizat partea în care să susţinem propunerea de decuplare a preţului la energie de cel al gazelor, o soluţie unitară în ceea ce priveşte taxarea, impozitarea, precum şi o soluţie unitară în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor pe piaţa SPOT, astfel încât să nu existe fluctuaţiile acelea de preţ”, a explicat premierul. 

Întrebat ce părere are despre declaraţiile celor care spun că, în urma noilor acte legislative din domeniul energiei, mulţi furnizori pot intra în faliment, premierul răspunde: „Am analizat toate aceste aspecte, am discutat inclusiv această vulnerabilitate, ca o parte dintre furnizori - este vorba de furnizorii mici – să aibă probleme şi suntem în măsură să sprijinim pe toţi cei care vor avea probleme”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇