Cursul atinge valori record, Cîțu spune că n-are legătură cu politica: Nu este niciun motiv de îngrijorare

Cursul atinge valori record, Cîțu spune că n-are legătură cu politica: Nu este niciun motiv de îngrijorare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cursul leu-euro a atins și joi și vineri noi recorduri, pe măsură ce criza politică s-a adâncit. Vineri, un euro a fost cotat de BNR la 4,9416 lei, cel mai mare nivel înregistrat până acum.

Cu toate acestea, premierul Florin Cîțu spune că nu ar trebui să ne îngrijorăm și că, oricum, în niciun caz nu e vina politicienilor.

”Cursul leu-euro este determinat de piață. Este foarte complicat să spunem că cursul (sic!) are legătură cu situația politică pentru că, dacă mă uit… deprecierea cursului începuse înainte de aceste evenimente. Poate să fie legat de dobânzile foarte mici din piața din România. Ar trebui să fim foarte atenți ce se întâmplă cu piața internațională…

ADVERTISING

Vă spun că această depreciere începuse înainte de această situație. Nu este niciun motiv de îngrijorare. Prețurile și cursul sunt determinate de piață. Dacă ne uităm la nivel internațional vedem că sunt mai multe modificări. De exemplu Banca Federală a SUA nu va crește dobânzile deși inflația este foarte mare de 5,4%, ceea ce înseamnă iarăși o presiune pe monede.

Este mult mai complicat să înțelegem ce se întâmplă cu valutele pe termen foarte scurt. Pe termen mediu putem să discutăm dar moneda națională este una dintre cele mai stabile monede din afara zonei euro”, a răspun Cîțu jurnaliștilor, după ședința de guvern în care a adoptat OUG pentru PNDL3, adică cea de la care a izbucnit actualul scandal.

ADVERTISING

Anterior, așteptând să țină, la Parlament, ședința de după BPN al PNL, Cîțu a glumit cu jurnaliștii, în timp ce aștepta să se încheie calupurile publicitare ca să înceapă transmisiunea în direct. ”Vedeți ce bine merge economia, câtă reclamă aveți?”, le-a spus Cîțu râzând, potrivit imaginilor prezentate de Antena3.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇