Florin Cîţu a anunţat că proiectul de buget va fi gata în prima parte a anului viitor iar guvernul țintește un deficit în jur de 7%.
El a adăugat că sunt aşteptate şi estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, pe care se bazează bugetul, pentru a avea şi ceilalţi indicatori macroeconomici.
„Proiectul de buget o să fie gata în prima parte a anului viitor. Majoritatea detaliilor sunt puse la punct. Ceea ce ştim foarte bine este că ţintim un deficit bugetar în jur de 7% sau mai bine, în funcţie de cum vor decurge discuţiile. În acest moment acestea detaliile.
Aşteptăm, pentru a avea toate informaţiile şi estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Ştiţi foarte bine că bugetul se fundamentează pe estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. După aceea putem să vorbim şi de ceilalţi indicatori macroeconomici”, a declarat Cîţu, miercuri la Parlament, întrebat când va fi gata proiectul de buget pe anul 2021.
Guvernul Cîţu a primit votul de încredere al Parlamentului. Au fost 260 de voturi „pentru” şi 186 „împotrivă”.
Noul Executiv va depune jurământul la Cotroceni, de la ora 20.00, ulterior fiind şi prima şedinţă a Guvernului.
Citește și: