Guvernul Cîțu a trecut de votul Parlamentului

Guvernul Cîțu a trecut de votul Parlamentului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul Cîțu a primit votul de învestitura din partea Parlamentului, într-o ședință ce a durat puțin peste 3 ore.

Au fost 260 voturi pentru, 186 împotrivă și 0 abțineri.

Urmează acum ca noul guvern să depună jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis, eveniment ce va avea loc la ora 20.00.

Ședința Parlamentului a fost relativ scurtă, în care premierul desemnat Florin Cîțu și-a prezentat foarte repede programul de guvernare, partenerii de coaliție și-au exprimat încrederea în noul Executiv, iar Opoziția nu a ratat ocazia de a aduce nenumărate critici.

Mai mult, parlamentarii PSD l-au huiduit pe Florin Cîțu în momentul în care acesta și-a început discursul.

Noul Cabinet a fost audiat azi pe repede înainte în comisii și toți ministrii au primit aviz pozitiv, în ciuda unor contre marca PSD.

SpotMedia.ro v-a prezentat, în format LIVE TEXT, declarațiile din Parlament

18:42 - La ora 20.00 noul Guvern va depune jurământul.

18:40 - Guvernul Cîțu a primit votul de învestitura din partea Parlamentului. Au fost 260 voturi pentru, 186 împotrivă și 0 abțineri.

ADVERTISING

18:21 - Votul s-a încheiat, se numără bilele. În curând vom afla dacă Guvernul Cîțu primește încrederea Parlamentului.

18:01 - Au votat deputații, urmează senatorii.

17:29 - Începe votul pentru programul de guvernare și pentru acordarea încrederii noului guvern. Votul este secret, cu bine.

17:28 - Florin Cîțu ia din nou cuvântul pentru a da replica celor din Opoziție. Premierul desemnat spune că România are de azi un guvern de profesioniști și îi asigură pe români ca va fi bine.

17:10 - Și senatorul PSD Gabriela Firea a criticat închiderea şcolilor şi a spus că tinerii români vor fi dezavantajaţi pe piaţa muncii din Europa din cauză că nu au avut acces la educaţie.

Aş vrea să ştiu când îşi vor cere guvernanţii scuze faţă de copii, de familii, pentru tot ceea ce s-a întâmplat anul acesta în educaţie. Ce le putem transmite părinţilor şi profesorilor? Când le vor cere guvernanţii iertare părinţilor din România, familiilor, profesorilor? Avem SUA, Franţa, Germania, Italia. Cu toţii au realizat foarte multe cercetări ştiinţifice care au relevat că la şcoală copiii s-au infectat puţin spre deloc. A fost dramatic pentru copii şi elevi închiderea şcolilor. Vom plăti cu toţii închiderea şcolilor peste ani când tinerii români vor fi dezavantajaţi pe piaţa muncii europeană, pentru că nu au avut acces la educaţie”, a afirmat Gabriela Firea.

ADVERTISING

16:47 - Liderul deputaţilor minorităţilor Varujan Pambuccian a declarat că va vota Guvernul Cîţu.

Noi vom vota acest Guvern, în speranţa că aceste obiective pe termen scurt se vor împlini. Acum de la început vă acordăm toată încrederea noastră, cu un singur lucru care nu se va întâmpla din punctul de vedere al minorităţilor naţionale niciodată şi spun asta pentru că am mai trecut prin asta odată. Niciodată nu vom vota reduceri ale veniturilor oamenilor. Vă acordăm încrederea noastră şi sperăm ca ea să nu fie înşelată”, a spus Pambuccian.

16:39 - Liderul deputaţilor UDMR Csoma Botond afirmă că este nevoie de un guvern care să nu considere minorităţile un pericol pentru siguranţa naţională.

"Avem nevoie de un guvern care este atent la nevoile tuturor comunităţilor din România şi nu consideră minorităţile naţionale ca fiind un pericol pentru siguranţa naţională. Nu stăm la colţul străzii sau în alte locuri ascunse să conspirăm împotriva României, nu dorim niciun rău acestei ţări şi noi maghiarii din această ţară vrem să contribuim la dezvoltarea României, păstrarea identităţii etnice nu trebuie să reprezinte nicidecum un risc la adresa securităţii naţionale”, a spus Csoma Botond.

ADVERTISING

16:30 - A luat cuvântul și prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, care consideră că Florin Cîțu este cea mai proastă variantă de premier.

16:23 - Liderul deputaţilor AUR, George Simion, şi-a început discursul cu câteva versuri scrise de Adrian Păunescu. Apoi, a cerut noului Guvern să redeshidă școlile și restaurantele.

Mesajul meu de azi e pentru poporul român: restaurantele din Parlament sunt deschise. Tot sectorul HORECA trebuie deschis. Voi, poporul român, sunteţi amendaţi dacă purtaţi masca un pic mai în stânga sau un pic mai în dreapta, suntem ameninţaţi, bătuţi, iar aici, la ora 2.00 noaptea, se stătea abuziv în Camera Deputaţilor şi se decidea ciolanul. Azi am ajuns să ne împrumutăm cu un miliard pe oră. Îi mulţumim domnului Cîţu pentru acest lucru. Popor român, e timpul să redeschidem şcolile. Asta cerem noului Guvern. Sunt sute mii de profesori, de părinţi, e în joc viitorul copiilor noştri. Redeschideţi şcolile, după 10 ianuarie”, a afirmat George Simion.

16:17 - Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, spune că România se schimbă, pentru că în urmă cu patru ani la tribuna Parlamentului stăteau Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, iar acum unul este în închisoare, iar celălalt a fost trimis în judecată.

"România se schimbă. În urma cu patru ani la tribună stăteau Dragnea şi Tăriceanu, unul e la închisoare, altul trimis în judecată. România se schimbă. În urmă cu patru ani în primele bănci se aflau Florin Iordache, Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea. Azi sunt feţe noi care inspiră încredere în viitor. Noi cei care am luptat suntem aici, a venit momentul să guvernăm România, să facem un Parlament în care legile bune să nu mai stea în sertare. Văd că încă mai validaţi parlamentari cu probleme penale, sper să vă schimbaţi mai repede”, a transmis Ionuţ Moşteanu.

16:04 - Din partea Grupului Parlamentar PNL a luat cuvântul Gabriel Andronache, el afirmând că noul Guvern va continua măsurile bune luate de Executivul Orban

15:54 - A luat cuvântul liderul PSD, Marcel Ciolacu, care îi acuză pe liberali că vor la guvernare deși au pierdut alegerile.

Aţi pierdut alegerile. Românii v-au trimis acasă, dar domnule Orban, nu aţi înţeles nimic. În loc să plecaţi acasă, v-aţi dat mâna în goana dumneavoastră după ciolan. De două săptămâni românii privesc sideraţi cum vă sfâşiaţi între voi, pentru scaunele voastre şi pentru putere. De aceea v-aţi pus un premier de paie, să nu vă încurce planurile. Aţi venit doar să prăduiţi cât de mult puteţi. Să privatizaţi sănătatea, să creşteţi taxele, să omorâţi agricultorii români. Acest Guvern e deja născut mort. Ştiţi că veţi pleca foarte repede. PSD nu va vota niciodată un astfel de Guvern. Sunteţi o ruşine naţională”, a spus Ciolacu.

Marcel-Ciolacu-1
Foto: Facebook/Privesc.eu (captură)

15:51 - Premierul desemnat prezinta lista noilor ministri și își încheie discursul.

15:49 - Florin Cîțu promite că noua coaliție de guvernare nu va crește taxele și impozitele, iar cetățenii vor fi egali cu statul.

De astăzi România va avea premier şi guvern cu puteri depline. Vă asigur de la început pe toţi că nu am să înşel încrederea dumneavoastră. Eu şi tot Guvernul ne vom face datoria faţă de toţi cetăţenii României, indiferent dacă ne-au votat sau nu. În mandatul meu îmi propun ca Statul să nu mai facă abuzuri față de cetățeni”, afirmă premierul desemnat.

Florin-Citu
Foto: Inquam Photos/George Calin

15:44 - Premierul desemnat, Florin Cîțu, prezintă programul de guvernare. A fost întâmpinat cu aplauze, dar și cu puternice huiduieli și fluierături. Ludovic Orban le atrage atenția parlamentarilor să se comporte civilizat și să meargă pe stadion dacă vor să huiduie.

15:33 - Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, deschide ședința Parlamentului. A fost aprobată ordinea de zi.

15:26 - Ședința Parlamentului întârzie. Deși ar fi trebuit să aibă loc la ora 15.00, nu a început încă.

15:05 - Guvernul Cîțu trebuie să obțină cel puțin 234 de voturi pentru a fi învestit.

14:46 - Candidatului propus pentru funcţia de prim-ministru va avea un timp maxim alocat pentru prezentarea programului şi a listei Guvernului de 60 de minute, pe care le utilizează la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor.

Totalul minutelor alocate grupurilor parlamentare, se prezintă astfel:

  • Grupurile parlamentare PSD: 38 minute
  • Grupurile parlamentare PNL: 33 minute
  • Grupurile parlamentare USR PLUS: 20 minute
  • Grupurile parlamentare AUR: 11 minute
  • Grupurile parlamentare UDMR: 8 minute
  • Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale: 4 minute

14:43 - Ședința Parlamentului va debuta cu votul privind proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru, care cuprinde:

  • prezentarea Programului şi a Listei Guvernului de către candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru
  • dezbateri asupra Programului şi Listei Guvernului
  • votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra Programului şi a întregii Liste a Guvernului.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇