Cîţu, pentru Bloomberg: Marile agenţii de evaluare financiară ar trebui să aprecieze măsurile luate de Guvern

Cîţu, pentru Bloomberg: Marile agenţii de evaluare financiară ar trebui să aprecieze măsurile luate de Guvern

Premierul Florin Cîțu a declarat că va stabiliza finanţele ţării, întinse la limită, dar va stopa şi retrogradarea ratingului ţării în categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii), în pofida dificultăţilor provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19).

Florin Cîţu, economist la ING Bank NV înainte de a se implica în politică în 2016, a respins deja planificata creştere de 40% a pensiilor, care risca să ducă la retrogradarea ratingului de tip „investment-grade” (recomandat pentru investiţii), scrie Bloomberg.

În pofida cheltuielilor suplimentare cerute de pandemie, el a prezentat un buget care va reduce cel mai ridicat deficit din Uniunea Europeană, într-o perioadă de criză.

ADVERTISING

Marile agenţii de evaluare financiară, care toate atribuie României un rating cu o treaptă peste categoria "junk", cu perspective negative, ar trebui "să aprecieze" măsurile luate de Guvern, susţine Cîţu. Dar el spune că, deşi agenţiile de evaluare financiară înrăutăţesc rapid perspectivele de rating, durează mai mult până le îmbunătăţesc.

"Faptul că am arătat o cale credibilă şi clară ar trebui să fie de ajutor. Vom vedea dacă vor îmbunătăţi anul acesta perspectivele de rating", a declarat marţi Cîţu într-un interviu acordat Bloomberg.

ADVERTISING

Planuri pentru o creştere graduală şi sustenabilă a pensiilor

În condiţiile în care economia României a avut cea mai bună performanţă din UE în trimestrul patru din 2020, premierul şi Cabinetul său elaborează planuri pentru o creştere graduală şi sustenabilă a pensiilor, după plafonarea cheltuielilor cu salariile angajaţilor din sectorul public.

Aceste măsuri, combinate cu restructurarea mult amânată a companiilor de stat, închiderea firmelor care epuizează resursele publice, ar trebui să ajute la reducerea deficitului bugetar către plafonul de 3% din PIB stabilit de UE până în 2024, de la 9,8% din PIB în 2020. Conform prim-ministrului, PIB-ul ar urma să crească anul acesta cu 4% sau mai mult.

ADVERTISING

Bloomberg apreciază că dificultăţile se menţin pentru Cîţu, care a făcut studii în SUA şi a lucrat o perioadă la Banca Centrală a Noii Zeelande. Flancul estic al Uniunii Europene este acum sever afectat de al treilea val al pandemiei.

Longevitatea lui Cîţu, subiect extrem de arzător

Menţinerea restricţiilor riscă să dezbine coaliţia aflată la guvernare, în timp ce implementarea unor reforme profunde nu este uşoară "într-unul dintre cele mai corupte state membre ale UE".

Longevitatea lui Cîţu ar putea deveni un subiect extrem de arzător într-o ţară care numai în ultimul deceniu a avut nouă premieri, mai semnalează Bloomberg.

"Există o rezistenţă faţă de reforme şi de schimbări şi este clar că nu pot fi făcute peste noapte. Dar sunt dispus să plătesc orice cost politic pentru realizarea obiectivelor. Sunt convins că această coaliţie de guvernare se va afla la putere în următorii patru ani", a declarat premierul României.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇