Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, după relaxarea restricţiilor în Bucureşti, că şi-ar dori ca toate economia să fie deschisă, însă trebuie ţinut cont de recomandările specialiştilor.
Cîţu a precizat că decizia pentru Bucureşti a fost luată pe baza legislaţiei în vigoare şi având în vedere indicatorii folosiţi în ultimul an.
”Am spus că, dacă ar fi după mine, aş vrea ca toată economia să fie deschisă mâine. Avem nevoie de o economie deschisă, avem nevoie de investiţii pentru a putea plăti şi pensii şi salarii mai mari.
În acelaşi timp, da, trebuie să ţinem cont şi de recomandările medicilor, pentru că e o perioadă dificilă”, a declarat, luni, Florin Cîţu.
”Dacă indicatorii pe care i-am folosit un an de zile arată că e ok să relaxăm condiţiile, atunci se relaxează. Dacă indicatorii se modifică (...) dacă suntem iarăşi peste 3 la mie, bineînţeles că vom reveni. Ar trebui să vedem că în 2020 ne-am adaptat de fiecare dată. (...) Asta nu înseamnă că această relaxare foarte mică a condiţiilor înseamnă că trebuie să renunţăm la mască, la dezinfectat. Nu, deci toată lumea trebuie să respecte în continuare condiţiile pentru a ne proteja împotriva virusului”, a mai precizat Cîţu.
Premierul a mai declarat, răspunzând unor întrebări, că se face o anchetă având în vedere posibilul focar de infectare cu noua tulpină de coronavirus.
Când se decide dacă se redeschid școlile
Întrebat despre redeschiderea şcolilor, Cîţu a reiterat că decizia fermă se va lua în 2 februarie.
”Vrem, ca toată lumea, să fie deschise şcolile şi economia să fie deschisă. Dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să luăm nişte măsuri şi apoi să ajungem să punem presiuni pe sistemul medical”, a mai declarat premierul.
Cafenelele, restaurantele, sălile de teatru şi de cinematograf din Bucureşti se redeschid de luni la 30% din capacitate, conform deciziei luate săptămâna trecută de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, după ce rata de incidenţă cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Bucureşti a scăzut sub 3.
Citește și: