CFR Călători va avea un nou director general. Ce priorități i-a trasat Ministerul Transporturilor și câți bani de investiții îi dă

CFR Călători va avea un nou director general. Ce priorități i-a trasat Ministerul Transporturilor și câți bani de investiții îi dă

Ministerul Transporturilor anunță că peste mai puțin de o săptămână se schimbă directorul general al CFR Călători. Mai exact, locul lui Dan Costescu – aflat la conducerea companie de la începului anului trecut – va fi luat de Ovidiu Vizante.

Potrivit Ministerului Transporturilor, Vizante este inginer și are experință îndelungată în domeniul căilor ferate.

”Absolvent al unui master în transport și logistică la Universitatea Politehnică București, Vizante a lucrat în domeniul feroviar atât în companii private, cât și în sistemul public, când activat ca manager de trafic la regionala Brașov a CFR S.A.
Specialitățile sale sunt managementul operațiunilor, al bugetelor și dezvoltarea de procese pentru creșterea vânzărilor”, a transmit instituția.

ADVERTISING

Aceeași sursă a precizat că, în acest an, CFR Călători primește 4,2 miliarde lei pentru investiții. Și că prioritățile companiei sunt:

  • digitalizarea proceselor companiei
  • simplificarea proceselor de achiziționare a biletelor
  • extinderea serviciilor adiționale transportului de călători, de exemplu transportul de biciclete
  • creșterea parcului de vagoane-cușetă și de dormit
  • suplimentarea veniturilor din publicitate
  • elaborarea de pachete de călătorii pentru facilitarea transportului lucrătorilor către centre industriale;
  • revitalizarea imaginii companiei
ADVERTISING

Potrivit celor mai recente date publicate pe site-ul Finanțelor, CFR Călători avea, la începutul anului trecut, puțin peste 12.600 de salariați și înregistra pierderi de 161.249.863 de lei.

Actualul director al CFR Călători, Dan Costescu, și-a anunțat pe Facebook retragerea, susținând că ”vine o vreme în care îți dorești mai mult decât poți să faci”. Și le-a dorit succes colegilor din companie.

V-am obișnuit sa împărtășesc cu voi pașii pe care i-am gândit sau făcut in ultima perioadă. Astăzi am decis sa fac o...

Publicată de Dan M. Costescu pe Joi, 15 aprilie 2021

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇