O delegaţie americană a vizitat zăcăminte de titan, zirconiu şi hafniu din centrul Ucrainei pentru a evalua proiecte-pilot în cadrul acordului privind mineralele critice semnat anul acesta cu Kievul.
Este prima misiune oficială în teren a Statelor Unite de la semnarea parteneriatului, care vizează investiţii în resurse strategice, infrastructură şi reconstrucţie postbelică.
Vizita a avut loc luni și a vizat identificarea unor proiecte-pilot în care SUA ar putea investi prin Fondul de Reconstrucție și Dezvoltare creat de cele două state, scrie Kiev Independent.
Reprezentanții U.S. International Development Finance Corporation (DFC) au inspectat activitatea uzinei miniere Bîrzulivskîi și a zăcământului Likarivske, însoțiți de oficiali ucraineni, printre care ministrul Economiei, Oleksii Sobolev.
„Astfel de vizite sunt esențiale pentru a înțelege potențialul real al resurselor, implicațiile investițiilor asupra mediului și impactul asupra comunităților locale”, a declarat Sobolev.
Ambele zăcăminte sunt deținute de compania ucraineană Velta Holding, care extrage minereu de titan la Bîrzulivskîi de peste 14 ani. Compania plănuiește să extindă producția și la Likarivske, unde ar urma să obțină și zirconiu și hafniu – elemente critice pentru industria nucleară, în special pentru tije de combustibil și control.
Conform CEO-ului Velta, Andrîi Brodskî, Likarivske este o prelungire geologică a zăcământului Bîrzulivskîi.
„Capacitatea noastră de a oferi partenerilor americani o alternativă la materialele critice din China este extrem de importantă. În plus, materialele noastre suplimentare, precum argila, nisipul sau caolinul, vor fi esențiale în procesul de reconstrucție”, a subliniat Brodskî.
„Proiectele vor crea locuri de muncă și vor aduce venituri suplimentare la bugetele locale și centrale.”
Titanul – mineral strategic cu miză geopolitică
Titanul este unul dintre cele 34 de materiale considerate „critice” de către Uniunea Europeană, fiind esențial în industriile de apărare, aerospațială și tehnologică.
Cererea globală pentru titan este în creștere rapidă, iar piața este estimată să atingă o valoare de 53,65 miliarde de dolari până în 2034, conform firmei Precedence Research.
Ucraina este deja unul dintre primii 10 producători mondiali de titan, devansând chiar Statele Unite. Până la declanșarea războiului, SUA și UE se bazau în mare parte pe importuri din Rusia, care furniza circa o treime din titanul sub formă de bare și tije utilizat de americani.
Invazia Rusiei și sancțiunile aplicate gigantului rus VSMPO-AVISMA au declanșat o criză de aprovizionare în 2023, urmată de o creștere accelerată a prețurilor.
Un fond strategic pentru reconstrucție și resurse
Acordul semnat la 30 aprilie între SUA și Ucraina vizează investiții în resurse naturale, infrastructură asociată și chiar proiecte din domeniul apărării.
Fondul de reconstrucție creat în acest scop va reinvesti integral profiturile în economia ucraineană în primii 10 ani.
Contrar unor speculații, Statele Unite nu obțin automat drepturi exclusive de achiziție în urma acestor investiții, ci doar dreptul de a fi notificate și de a negocia.
Consiliul de administrație al fondului a avut prima reuniune pe 3 septembrie și lucrează în prezent la o listă de proiecte-pilot care să poată fi demarate în următoarele 18 luni. Se urmărește identificarea a cel puțin trei proiecte majore, fezabile și aliniate cu obiectivele fondului.
Această primă misiune de teren a DFC marchează o etapă concretă în eforturile Ucrainei de a-și valorifica resursele naturale pentru atragerea de investiții occidentale strategice, într-un context în care piața globală caută alternative la China și Rusia pentru materialele critice.