Volvo recheamă peste 460.000 de maşini din cauza airbagurilor care pot deveni mortale

Volvo recheamă peste 460.000 de maşini din cauza airbagurilor care pot deveni mortale

Volvo Cars recheamă în service 460.769 de maşini, modele mai vechi, din cauza airbagurilor care pot deveni mortale în cazul unui accident.

Problema apare atunci când este activat airbagul din cauza unei coliziuni, transmite Reuters.

Fragmente ale dispozitivului de umflare ar putea fi proiectate în exterior şi, în cel mai rău caz, să lovească pasagerul, fiind posibil să provoace răni şi chiar moartea, a informat compania autorităţile de reglementare din Statele Unite.

Volvo, deţinută de compania chineză Geely, care a confirmat recent că intenţionează să se listeze la bursă, are cunoştinţă de un astfel de incident cînd airbagul s-a rupt şi a provocat moartea unei persoane, potrivit documentelor depuse la Administraţia pentru Siguranţa Autostrăzilor Naţionale.

ADVERTISING

Rechemarea include modelele S80 din perioada 2001-2006 şi S60 din anii 2001-2009. Vehiculele au fost fabricate în perioada mai 2000-martie 2009. Peste jumătate din vehiculele rechemate, respectiv 259.383, sunt în Statele Unite.

Volvo nu a dezvăluit costul aşteptat pentru înlocuirea airbagurilor.

Componentele airbagurilor folosite pe vehiculele Volvo au fost furnizate de compania suedeză AutoLiv şi de firma germană ZF, potrivit documentelor depuse la autoritatea americană de reglementare.

O rechemare masivă de 67 de milioane de airbaguri fabricate de furnizorul japonez Takata a costat industria auto miliarde de dolari şi a determinat compania să ceară intrarea în faliment.

ADVERTISING

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇