Pe 10 octombrie expiră plafonarea polițelor RCA, însă Guvernul ar putea prelungi perioada în care preţul poliţelor este limitat până la finalul lui 2023.
„Va exista o prelungire. Este un act normativ care astăzi a fost în primă lectură și va intra rapid pe ordinea de zi a unei viitoare şedinţe de guvern, astfel încât să se adopte acest act normativ până la depășirea pragului de expirare”, este anunţul făcut joi de Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul şedinţei Executivului.
Măsura este menită să evite creșterea prețurilor acestor polițe pe final de an, când e cererea foarte mare.
„Se caută și o soluție pe termen lung, care să ducă la reglementarea atât de necesară a acestei piețe de asigurări”, a adăugat oficialul de la Guvern.
Amintim că Guvernul a adoptat în aprilie plafonarea preţului la poliţele RCA. Este vorba despre o îngheţare temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA la nivelul celor calculate şi practicate de aceştia la data de 28 februarie 2023.
Premierul de atunci Nicolae Ciucă a anunţat că va condiţiona această plafonare de elaborarea în şase luni a modificărilor legislative, care să asigure evitarea unor noi derapaje pe piaţa asigurărilor, de genul Euroins. Se pare că noua lege nu e gata încă.
Prelungirea plafonării este esenţială pentru proprietarii de maşini care ar trebui să îşi reînnoiască poliţa RCA după 10 octombrie, dar şi pentru cei care au încă mașinile asigurate la Euroins, asigurări valabile până la 8 decembrie (decizie luată în vară de Guvern).
După ce plafonarea va expira, este de aşteptat ca asiguratorii să crească preţurile accelerat.