Guvernul prelungește valabilitatea polițelor Euroins cu încă 3 luni

Guvernul prelungește valabilitatea polițelor Euroins cu încă 3 luni

Executivul aprobă, joi, prelungirea valabilității polițelor Euroins cu încă 3 luni, până pe 8 decembrie.

„O altă decizie importantă este prelungirea valabilității polițelor Euroins cu încă 3 luni, adică până pe 8 decembrie. Motivul acestei modificări cred că este legitim, sunt încă în vigoare peste 1,8 milioane de polițe RCA emise de Euroins!

Iar dacă s-ar păstra termenul actual de expirare, 8 septembrie, este evident că ar exista un real pericol de scădere a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a unui segment uriaș din parcul auto național”, este explicaţia premierului Marcel Ciolacu la începutul ședinței de guvern de joi.

ADVERTISING

După împlinirea termenelor de mai sus, poliţele emise de Euroins România încetează de drept şi, prin urmare, este necesară încheierea unor poliţe noi.

Atât persoanele care au suferit daune acoperite de poliţe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terţi asiguraţi RCA la societate, cât şi daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât şi clienţii societăţii, care solicită returnarea parţială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA).

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Pe site-ul FGA, se pot găsi paşii care trebuie urmaţi pentru a solicita despăgubirea, precum şi paşii care trebuie urmaţi pentru restituirea primei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇