Piaţa auto europeană a înregistrat o creştere explozivă în aprilie, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Asta în condiţiile în care vânzările de automobile pe continent şi-au revenit după nivelul extrem de scăzut înregistrat în luna aprilie a anului trecut când carantina a paralizat activitatea concesionarilor, informează Reuters.
Potrivit sursei citate, 1,039 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în luna aprilie 2021 în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia), în creştere cu 256% comparativ cu cele 292.000 de unităţi, înregistrate în aceeaşi lună din 2020.
ACEA subliniază că multe pieţe auto din UE au înregistrat creşteri procentuale de două şi chiar trei cifre. De exemplu, piaţa auto din Italia a înregistrat o creştere de 3.276,8%, urmată de Spania cu un avans de 1.787,9%.
Alte pieţe importante, precum Franţa (568,8%) şi Germania (90%), au înregistrat şi ele câştiguri puternice comparativ cu luna aprilie a anului trecut.
Creștere modestă în România
În schimb, piaţa auto din România a înregistrat un avans de doar 58,8% în luna aprilie 2021, fiind înmatriculate 6.862 de autoturisme, comparativ cu 4.321 autoturisme în luna aprilie a anului trecut.
În rândul statelor membre, doar Suedia, Finlanda, Danemarca şi Olanda au înregistrat un ritm mai mic de creşterea vânzărilor de autoturisme în luna aprilie.
Mai mult, în perioada ianuarie-aprilie 2021, piaţa auto din Europa a avut o creştere de 24% în ritm anual însă piaţa din România a avut o contracţie de 14,5% în ritm anual, cea mai importantă scădere înregistrată de o piaţă europeană.