Bărbatul acuzat că l-a atacat și rănit pe premierul slovac Robert Fico a declarat că a acționat din dezacord cu politicile guvernului și a susținut că nu a vrut să-l ucidă și că regretă gestul său.
Poetul Juraj Cintula şi-a motivat politic gestul, potrivit unui document obţinut joi de AFP.
Robert Fico a fost împuşcat cu patru gloanţe săptămâna trecută, în timp ce-şi saluta susţinătorii, după o reuniune a guvernului la Handlova, un oraş situat în centrul Slovaciei.
El a fost operat de două ori într-un spital, în oraşul Banska Bystrica, unde este îngrijit în continuare.
Starea sa era joi ”gravă, dar stabilă”, potrivit spitalului.
Atacatorul, identificat de presă ca fiind Juraj Cintula, 71 de ani, a fost arestat imediat de gărzile de corp ale lui Robert Fico.
Sâmbătă, un tribunal l-a plasat în detenţie preventivă cu privire la tentativă de omor cu premeditare.
”La interogatoriu, el a declarat că nu era de acord cu politica guvernului actual”, se arată într-o hotărâre întocmită sâmbătă de către judecătorul Roman Puchovsky.
Atacatorul vrea să-i prezinte scuze premierului
Documentul a fost transmis AFP sub formă anonimizată prin e-mail de către o purtătoaare de cuvânt a Tribunalului Penal specializat din Pezinok, la nord-est de Bratislava, unde atacatorul a compărut sâmbătă.
Atacatorul reproşează guvernului lui Robert Fico desfiinţarea biroului procurorului special, atacuri împotriva presei, oprirea ajutorului militar destinat Ucrainei şi politica sa faţă de Uniunea Europeană (UE).
El a ”repetat că nu voia să-l ucidă pe (Robert Fico), ci că voia să-l rănească şi să-i facă rău sănătăţii, că a ţintit în partea de jos a torsului şi că, în opinia sa, l-a împuşcat în partea de jos a torsului”, scrie judecătorul.
”El îşi dă seama că a acţionat într-un mod întru totul inadmisibil, că nu ar fi trebuit să rănească victima. El ar fi trebuit să-i dea cartea pe care a pregătit-o pentru el”, scrie el.
Potrivit judecătorului, bărbatul şi-a regretat fapta şi vrea să-i prezinte scuze premierului.