Că nivelul Parlamentului este abisal prăbușit din toate punctele de vedere nu e o noutate. Deci bătaia cu mușcături la care s-a ajuns în Camera Deputaților nu ar trebui să ne surprindă neapărat.
Poate fi surprinzător că pentru prima dată într-un episod de agresivitate fizică, tocmai în cel mai violent din ele, nu este implicat AUR. O surpriză nu chiar atât de mare dacă ne uităm la profilul celor doi implicați în bătaia din Parlamant, Roman și Vîlceanu, doi panglicari inutili, nici măcar caragialești, pentru că le lipsește un anumit tip farmec.
Iar confruntarea celor doi nici măcar nu fost pe vreo temă vitală, pe vreo decizie esențială, principială. A fost un scandal derizoriu, la fel ca protagoniștii, pornind de la locul ocupat fizic de unul dintre deputați într-o bancă, și a continuat cu declarații lamentabile. Unul se plângea că a fost canibalizat, altul mințea cu nerușinare împotriva filmărilor cât se poate de clare.
Cu adevărat surprinzătoare a fost însă reacția unei mari părți a publicului pe Facebook: multă distracție, hăhăială și o larg răspândită satisfacție - “Florin Roman și le cam cerea”. Unii îl felicitau călduros pe Vîlceanu că l-a „sifonat” și îi indicau următoarea țintă, tot din Parlament.
Asta pentru că Roman este de la dușmani, iar Vîlceanu, fost pesedist (pentru amnezici), a fost reevaluat după ce, rămas fără portofoliu de ministru și putere, a descoperit democrația și s-a jucat de-a disidența.
Văzând aceste reacții ne putem întreba care ar fi fost ele dacă s-ar fi întâmplat la noi ce s-a întâmplat în Slovacia. Tot satisfacție, felicitări, indicații privind următoarea țintă?
Cea mai mare problemă nici măcar nu mai este starea Parlamentului, ci starea societății. O societate în bună măsură favorabilă violenței, în bună măsură prietenoasă cu cei agresivi, cât timp ne sunt simpatici.
A spune că un om lovit cu genunchiul în față, cu pumnii în cap și mușcat, indiferent cum se numește el, indiferent cât e de antipatic și de enervant, își merită violența nu este cu nimic diferit pe fond cu a spune că o femeie cu fusta prea scurtă, cu decolteul prea adânc, machiajul prea strident sau pur și simplu o prostituată merită să fie violată. Și-o cere, cum ar veni.
Răul, inacceptabilul devin relative, în funcție de identitatea victimei și a agresorului, în funcție de simpatii sau antipatii.
Un fost ministru promovează violența, iar o parte a societății o validează voios. Și atunci de ce vă deranjează AUR? De ce strâmbați din nas la Șoșoacă?
Când, în urma cu câțiva ani, Mirel Palada l-a luat la pumni pe Mihai Goțiu, faptă pentru care a și fost condamnat, reacția a fost diferită. Doar pentru că Palada era antipatic?
Și de aici până la ceea ce s-a întâmplat în Slovacia cam cât de lungă este calea? Pe fond, care e diferența dintre cele întâmplate în Parlament și bătaia criminală din Crângași? Statutul social, lungimea bâtei?
Cât timp violența nu este unanim condamnată, indiferent de identitatea victimei și a agresorului, pur și simplu ca principiu, orice devine posibil.
Marcel Ciolacu spune că scena a fost de „cascadorii râsului”. Interesant că dl premier s-a distrat, deopotrivă cu hăhăiala de stadion de pe Facebook, nu-i așa?
E de cascadorii plânsului pentru că acest spectacol sinistru s-a propagat în toată societatea. Unii, precum dnul Ciolacu, s-au distrat validând astfel violența. Alții, sper că majoritari, deși tăcuți, au fost scârbiți și au primit, poate, încă un argument să nu se mai ducă la vot.