Încăierare filmată în Parlament. Doi deputați, implicați într-o agresiune fizică (Video)

Încăierare filmată în Parlament. Doi deputați, implicați într-o agresiune fizică (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu au fost implicaţi într-o altercaţie marţi, pe holul Parlamentului.

Florin Roman spune că Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului. Roman va merge la INML să-şi scoată certificat medico-legal, va depune solicitare de sancţionare a deputatului şi plângere penală împotriva acestuia.

Iată imagini surprinse de camera de supraveghere de la Parlament, în care se vede cum cei doi sunt strâns îmbrăţişaţi, se împing, iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe Roman de faţă, în timp ce-l ţine de gât. Ulterior, Roman cade (în afara cadrului) şi Vîlceanu se vede cum parcă îşi ia avânt cu piciorul pentru o lovitură:

Filmul bătăii dintre Florin Roman și Dan Vîlceanu

”Astăzi am trăit un moment prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproşat deputatului neafiliat, Dan Vilceanu, încălcarea regulamentului prin prezenta lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la Parlament era să afle câţi primari au plecat la Călăraşi.

ADVERTISING

A urmat o altercaţie verbală, după care am fost bruscat fizic spre ieşirea din plen. În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului”, povesteşte Florin Roman pe Facebook. 

El a mai scris că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât. Liberalul susţine că ”a evitat orice ripostă, pentru că respectă mandatul de parlamentar”.

”În schimb, în baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, voi depune solicitare de sancţionare a deputatului neafiliat, prieten al ADU, pentru lovire! Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan!”, adaugă Florin Roman. 

Vîlceanu neagă agresiunea

Deputatul neafiliat Dan Vîlceanu recunoaște că a avut un conflict cu Roman, dar că nu s-ar fi ajuns la loviri:

„Nu a fost o bătaie, doar l-am luat după umeri și l-am condus afară din sala de plen, după ce am avut un schimb de replici. Totul a început cu provocarea lui, a început să îmi spună cuvinte grele când eu eram în bancă în sala de plen alături de un coleg. I-am răspuns și eu, situația s-a tensionat și l-am scos afară. Dar nu ne-am bătut”, susţine Dan Vîlceanu, citat de G4Media.

ADVERTISING

Aici avem finalul altercaţiei, unde se vede Florin Roman cu batista la nasul însângerat:

Finalul altercaţiei dintre Dan Vîlceanu şi Florin Roman, filmat pe holurile Parlamentului

Vîlceanu a fost exclus din PNL în iulie 2023, ulterior fiind dat afară şi din grupul PNL, după ce a semnat sesizarea formulată de Forţa Dreptei şi USR la Curtea Constituţională pe proiectul de lege privind măsurile fiscale, pentru care Guvernul îşi asumase răspunderea în Parlament.

Relatarea unui deputat

Deputatul PNL Florian Emil Dumitru a ieşit pe hol imediat după momentul altercaţiei.

”Recunosc că şi eu sunt şocat de ce am reuşit să surprind, nu am întâlnit în activitatea mea de parlamentar, la primul mandat, astfel de comportamente. Practic, după o discuţie verbală care s-a petrecut în banca în care eu stau în mod regulat în plenul Parlamentului, în care şi-au schimbat replici cei doi, au ieşit către ieşirea de la sala de plen.

ADVERTISING

Bineînţeles că nu i-am urmat imediat, am ieşit la câteva zeci de secunde, când l-am găsit pe colegul Florin Roman plin de sânge în dreptul nasului şi pe domnul Vîlceanu destul de agitat”, a relatat deputatul PNL, la Digi24.

”Am ieşit când domnul Roman se ridica cumva de jos, cu mâna la nas, plin de sânge în dreptul nasului. Nu am văzut altercaţia în sine şi conflictul în sine”, adaugă deputatul Florian Dumitru.

”În momentul în care voi fi întrebat, voi relata cu lux de amănunte ce s-a întâmplat acolo, cert este că, la un moment dat, domnul Vîlceanu, folosind nişte cuvinte injurioase, s-a ridicat din banca în care stătea alături de mine şi practic l-a luat cumva pe sus pe colegul meu Florin Roman şi au ieşit afară, adresându-i tot felul de cuvinte nepotrivite”, a mai povestit Dumitru, citat de News.ro.

Întrebat ce i-a spus lui Dan Vîlceanu după agresiune, deputatul Florian Dumitru a răspuns: ”I-am spus textual dacă e zdravăn la cap. Asta i-am spus, dacă e zdravăn la cap un astfel de comportament”.

Reacţia lui Ciucă

”Violenţa fizică este de neacceptat, cu atât mai mult cu cât se întâmplă aici, în Palatul Parlamentului. Am fost trimişi aici de oameni, ca să lucrăm pentru ei şi pentru interesul comun al societăţii. Avem datoria morală de a da un exemplu de comportament decent şi civilizat, cu respectarea regulilor. Cum putem face mai bine pentru ţară şi pentru români dacă nu putem respecta reguli de bază?”, a reacţionat imediat Nicolae Ciucă pe Facebook.

Liderul liberalilor afirmă, de asemenea, că ”atacul asupra domnului Florin Roman arată măsura unei lipse de caracter şi conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu, condamnabilă şi inacceptabilă”.

”Cer conducerii Camerei Deputaţilor să ia măsurile necesare în această situaţie”, a mai transmis Ciucă.

O reacţie a venit rapid şi de la AUR.

„Au spus despre noi că suntem extremişti, că suntem agresivi, dar ei îşi sparg nasul prin Parlament. Doi liberali, foşti miniştri, şi-au împărţit pumni sub ochii colegilor pe holurile Parlamentului. Pe 9 iunie ştiţi ce aveţi de făcut: cinci buletine de vot, cinci ştampile pe AUR pentru a scăpa de aceşti politruci de carton!”, arată AUR pe Facebook.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇