Această campanie anostă și total irelevantă pentru țară și orașele ei pare mai degrabă liniștea dinaintea furtunii, cea care inevitabil va începe încă din 10 iunie pentru viitoarele alegeri, mai precis pentru păstrarea puterii de către PSD și PNL pe următorii 4 ani.
O furtună cu atât mai intensă cu cât rezultatele vor fi mai îngrijorătoare în perspectiva sezonului electoral toamnă – iarnă.
De unde poate veni pericolul real pentru actuala coaliție?
Zona suveranistă pare intrată într-o vrie accentuată, după ce comasarea localelor cu europarlamentarele a pus presiune pe marile slăbiciuni de organizare și rezerva de cadre modestă ale AUR și SOS.
Cum europarlamentarele sunt complet obturate de locale, discursul cu care cele două partide sperau să ridice valul nu se aude. Totul este despre primari și consilieri, cei pe care suveraniștii nu îi prea au. La asta se adaugă și câteva episoade ridicole, precum cel cu geanta de bani de la palatul lui Becali.
Alianța Dreapta Unită va păstra probabil cele mai multe dintre redutele USR, foarte posibil chiar Primăria Capitalei, însă sondajele nu arată vreo decolare politică semnificativă în privința votului politic. Este posibil ca linia finală a rezultatelor să arate că USR a făcut o remarcabilă eroare prin asocierea cu două partide compromise, împănate cu figuri nefrecventabile inclusiv pentru USR în anii din urmă.
Așadar, marele pericol pentru cele două partide pare a se contura din altă direcție, iar declarațiile extrem de virulente ale liderilor ambelor partide arată că sunt conștienți de el.
Seismul Geoană
Că Mircea Geoană are intenția fermă de a candida la prezidențiale este secretul lui Polichinelle. Semnalele sunt clare și după summit-ul NATO de la Washington va urma, probabil, și anunțul oficial. Sondajele îl arată în frunte, din motive pe care le-am analizat deja cu multe alte ocazii.
Dacă ele ar fi măsluite, și dl Geoană ar avea câteva prăpădite de procente, este inexplicabilă iritarea pe care mai ales liderii PSD, dar mai nou și Rareș Bogdan de la PNL, o vădesc când vine vorba despre candidatura actualului secretar general adjunct NATO.
ASTĂZI PE SPOT:
Ce știu ei este că dl Geoană nu are intenția să fie, cum ar fi Nicolae Ciucă, de exemplu, un președinte decorativ. Vrea în mod real puterea prezidențială. Iar aceasta, știu cu toții bine, nu poate să fie solitară.
Un președinte parcat la Cotroceni, fără o pârghie politică în Parlament, este un președinte inutil. Pentru că strict în litera prerogativelor constituționale, președintele nu are cine știe ce puteri în sistemul politic românesc. Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis au avut alături partide cu care au creat majorități, cu care au guvernat.
Mircea Geoană nu are așa ceva. Deci ar rămâne două variante. Una ar fi să încerce să preia PSD de la Cotroceni, printr-un interpus desigur. Este posibil, dar dificil. PSD este un partid mare, inerțial, nu e suficient să îi pui moț un șef ca să ajungi să-l controlezi, iar bătălia pentru supraviețuire a actualei conduceri ar fi feroce.
Nu acesta pare a fi planul lui Mircea Geoană, cel puțin nu potrivit afirmațiilor făcute la Europa FM, în emisiunea Piața Victoriei din 16 mai.
“Președintele Macron în 2017 a venit ca independent și și-a a creat o mișcare civică și o dinamică. Vedem dacă și România va fi într-o situație similară, eu cred că da. Și la noi lumea se pregătește pentru ciclul politic viitor. (...) Eu sunt convins că și astăzi există elemente importante din actualele partide care își doresc altceva. Sunt convins că sunt extrem de mulți oameni din partidele existente care înțeleg că trebuie să meargă către o altă direcție.
Există resursa civică, în primul rând, dar și politică, nereprezentată în actualele partide, care vrea să se mobilizeze. Și din partide, și din afara partidelor, putem crea o coaliție transversală în societate ca să însoțească noul președinte”.
Cu alte cuvinte, planul de inspirație macronistă al dlui Geoană este să creeze o mișcare politică proprie, cel puțin inițial transideologică și care ar urma să atragă masiv resurse din partidele existente pe care, implicit, să le spargă. Și nu mă îndoiesc că un nou președinte ar avea forța pentru a realiza un asemenea seism.
Ce calitate ar avea acest buluc pentru putere, pe ce criterii va fi, dacă va fi, triat, dacă va fi o reală evoluție calitativă sau doar o reașezare a aceleiași mizerii, rămâne de văzut și mari motive de optimism nu sunt. Așa cum, personal, nu cred în soluțiile transideologice. Una dintre cauzele politicii de proastă calitate din România este și lipsa identității ideologice a majorității, dar și a electoratului.
Fapt este că o eventuală victorie a lui Mircea Geoană ar putea provoca o mișcare masivă a plăcilor tectonice care nu are cum să nu înspăimânte actualul establishment. Marea lui problema este că nu prea are pe cine să îi opună lui Mircea Geoană, decis să joace cartea „candidatului poporului”.
Soluția independentului susținut de partide au compromis-o lamentabil la București și oricum un candidat cu Ciolacu de-o parte, Ciucă de alta și, eventual, Iohannis în spate numai ca independent nu ar fi perceput. Iar liderii politici au anvergura mică și respingere mare.