În politica românească funcționează un principiu: nimeni nu poate învinge PSD din afara PSD.
În pofida strategilor care s-au străduit să-i construiască un profil de prezidențiabil, Marcel Ciolacu își dă, în ultima perioadă, măsura și năravul: un lider politic sabotat de propria-i paranoia.
Tot mecanismul pus de recompense și de lepădare prin promovare, pentru a scăpa de Gabriela Firea din promixitatea puterii, la București, a dat la o parte straturile strategice adăugate peste profilul unui politician mediocru, fără isprăvi politice remarcabile până la preluarea șefiei PSD, lăsând să se desfășoare liber un politician cu limbaj și mai ales cultură politică extrem de îndoielnice.
Dincolo de vulnerabilitățile culturale, însă, felul în care prim-ministrul utilizează concepte ca jihad, nu doar incorect intelectual, dar viciate moral și diplomatic, arată o raportare autocratică la putere.
Din bastionul de putere, prim-ministrul poate deturna concepte, poate resemantiza limbajul, așa cum o fac în general autocrații. Orwell îi spunea nouvorba.
După eșecul manevrării candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu, Marcel Ciolacu a avut o recidivă care devine deja vulnerabilitate pentru România: a echivalat anchetele jurnalistice privind activitatea unui candidat politic cu urmărirea lui bin Laden, după atentatele din Statele Unite, care au marcat noua imixtiune teribilă a terorismului islamist în democrațiile vestice.
O echivalare care, diplomatic, etic, politic, sună cât se poate de prost în ambasade și care îl transformă pe Osama bin Laden într-un fel de victimă a unor hărțuieli occidentale.
Este a doua oară când prim-ministrul român intervine în chestiuni care pentru orice lider democratic ar trebui să fie clare: terorism versus democrație. Acum câteva zile, când încă juca la două capete, același Marcel Ciolacu acuza un jihad contra doctorului Cîrstoiu, folosind termenul de jihad în sensul îngust și pervertit pe care i-l dă Islamul radical, adică mișcările teroriste.
Contează pentru electoratul PSD că i se aruncă un asemenea concept banalizat?
Trivializarea răului stă la baza celor mai atroce distorsiuni din istorie, pe de o parte.
Pe de altă parte, să defilezi în lume cu un premier care dă dovadă nu numai de mediocritate și lipsă de cultură geopolitică, ci și de un limbaj al urii de sorginte teroristă, în contextul atrocităților Hamas și al întregii istorii de spirală a violenței care a urmat, înseamnă să așezi România în minorat.
Paguba nu e că nu va primi Klaus Iohannis un fotoliu de șef al NATO, rezonabil, nimeni nu are acest calcul pe hârtie, ci că România va fi lipsită de încredere, pentru că încrederea și legitimitatea nu sunt date, așa cum pretinde președintele Iohannis, de geografie - sunt estic, așa că merit un post de șef al unei instituții UE - ci de calitatea intelectuală și autoritatea legitimă a liderilor politicilor.
Pe cale de consecință, nu harta face din România o țară de margine, ci marginalizarea pe care i-o dau politicieni care nu au capacitatea de a înțelege contextul geopolitic, oportunitatea și nu au prudența de a citi analizele care li se pun în dosar sau măcar de a nu pune în circulație nouvorbe, concepte pe care le-au auzit la a mâna a doua și li se par că se pliază pe strategia lor de victimizare.
Marcel Ciolacu părea că se potrivește profilului liderului cu mâna de fier creionat de Gideon Rachman - un politician care pare că vine de nicăieri se insinuează treptat la putere și, aproape peste noapte, devine un autocrat înconjurat de camarilă.
Liderul PSD a început însă să greșească, dându-și arama pe față mult înainte de momentul potrivit, înainte de a-și construi întreg sistemul, așa cum a făcut-o Viktor Orban în Ungaria.
Până la urmă, România e salvată, paradoxal, tocmai de mediocritatea politicienilor ei și așa nu ajunge o Ungarie în mâinile lui Viktor Orban.
Pe de altă parte, fără politică internă măcar în limitele decenței, nu vehiculând concepte islamiste, politica externă nu are cum să stea la masa celor mari, oricât de mulți experți am avea.