Mica istorie: ziua de 15 aprilie în lume - Busculada care a ucis 96 de oameni

- Fecioara de la 652.740.000.000.000.000.000 km depărtare
- Anul 1896: primele jocuri Olimpice de după anul 393 d.Hr.
- Bojdeuca lui Creangă, un muzeu cu două camere. Ca Parlamentul
- Trupele sovietice pleacă din România după 14 ani
victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anul 1450Bătălia de la Formigny: spre sfârșitul Războiului de 100 de ani, francezii atacă și aproape anihilează forțele engleze, punând capăt dominației engleze în nordul Franței.

Anul 1452: Se naște Leonardo da Vinci, titanul picturii și al sculptorii renascentiste, inginer și arhitect, geniul care a știut să intuiască și chiar să demonstreze teoria heliocentrismului, infirmând conceptul biblic, care plasează Pământul în centrul Universului.

Anul 1632: Bătălia de la Rain: suedezii de sub Gustavus Adolphus înving oștile Sfântului Imperiu Roman în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

Anul 1755: Poetul, jurnalistul și lexicograful britanic Samuel Johnson a publicat la Londra „Dicționarul limbii engleze" după nouă ani de muncă. Acesta este încă și astăzi considerat a fi unul dintre cele mai influente dicționare din istoria limbii engleze.

Anul 1762: Prin decret imperial, semnat de împărăteasa Maria Terezia, se înființează primele regimente grănicerești românești din Ardeal: unul la Orlat (azi jud. Sibiu) și altul la Năsăud (azi jud. Bistrița-Năsăud).

Anu 1764: Moare Madame de Pompadour, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței, o personalitate de cea mai mare influență atât pe lângă rege, cât și pe lângă mai toate personalitățile potentate ale vremii.

Anul 1765: Moare Mihail Lomonosov, savant, poet și filolog rus. Posteritatea rusă i-a fost recunoscătoare și a folosit numele său pentru a denumi principala universitate din capitala Rusiei, cea din Moscova.

Anul 1779: Astronomul francez Charles Messier descoperă, în constelația Fecioara, o galaxie spirală și o listează cu numărul 58 în catalogul său. Galaxia este situată la aproximativ 68 de milioane de ani-lumină distanță de Pământ.

ADVERTISING

Poate este cineva curios să afle cât vine asta în kilometri. Calculul e simplu. Un an lumină = 9,46 x 1012 km, adică 9,460.000.000.000 km. Atunci 68 milioane ani lumină, înseamnă 68.000.000 x 9,460.000.000.000 = 652.740.000.000.000.000.000 km.

Anul 1812: Se naște pictorul francez Théodore Rousseau, fondator al școlii de la Barbizon, unde au evoluat marii impresioniști, inclusiv pictori români, printre care Nicolae Grigorescu.

Arta lui Rouseau este marcată de un accentuat caracter realist, chiar dacă a evoluat în plin avânt al epocii romantice, pe care nu o dezminte prin tematica picturii, dar față de care preferă să prezinte natura așa cum este ea, fără a exacerba fapte sau evenimente, cum fac romanticii.

Poziționarea sa ponderată între pictura clasic realistă și cea romantică îl face prețuit de contemporani. Ca urmare, Rousseau devine membru al Academiei de Arte Frumoase din Amsterdam, în 1854.

Spre sfârșitul vieții, ca artist cunoscut și apreciat, este desemnat la președinția juriului la Expoziția Mondială din 1967.

Anul 1865: Președintele SUA Abraham Lincoln moare după ce a fost împușcat în seara precedentă de actorul John Wilkes Booth. Vicepreședintele Andrew Johnson devine președinte al SUA, după moartea lui Lincoln.

Anul 1875: Cercetătorii francezi Joseph Crocé-Spinelli și Théodore Sivel au murit din cauza lipsei de oxigen, la o altitudine de aproximativ 8.000 de metri, în timpul unui zbor cu balonul, în scopul investigațiilor spectroscopice. Al treilea participant, Gaston Tissandier, a supraviețuit și a reușit să aterizeze, dar a rămas surd.

Anu 1896: A avut loc ceremonia de închidere a primei ediții a Jocurilor Olimpice Moderne  de la Atena, Grecia. Acestea au fost primele Jocuri Olimpice care s-au reluat, de când împăratul roman  Teodosiu I a interzis asemenea Jocuri, în anul 393.

ADVERTISING

Au participat 14 țări și 241 de sportivi care s-au întrecut în 43 de probe din 9 sporturi. Deși numărul de participanți a fost mic după standardele de azi, pentru acea vreme a fost cea mai mare participare internațională la un eveniment sportiv.

Ceremonia a fost deschisă de regele George I al Greciei chiar în ziua în care se sărbătoreau 75 de ani de la obținerea independenței statului grec.

Anul 1912: Se naște Kim Ir-sen, primul dictator al Coreei de Nord.

Anul 1918Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind astfel prima casă memorială din România. Pragul acestei case a fost trecut și de Mihai Eminescu, bun prieten al lui Creangă. Căsuța nu are decât două camere, dispuse de o parte și de alta a unui antreu.

Anul 1928Dirijabilul semirigid Italia proiectat de inginerul și exploratorul italian Umberto Nobile își începe expediția către Polul Nord de la baza din Milano, Italia. Prăbușirea sa din 25 mai duce la una dintre cele mai extinse operațiuni de salvare din istoria expedițiilor către Polul Nord. La finalul operațiunilor de salvare au fost declarați 17 morți (echipaj și salvatori).

Anul 1938: Se naște viitoarea vedetă cinematografică italiană Claudia Cardinale, care nici în copilărie, nici în adolescență nu visa să ajungă pe platourile de filmare. Dar soarta i l-a scos în cale pe omul care avea să-i schimbe destinul.

Elevă fiind, a fost abordată de un necunoscut într-o după-amiază, la ieșirea din Liceul Carnot. Necunoscutul i-a propus să joace într-un film documentar la care lucra. Astfel, Claudia apare, discret ce-i drept, în „Lanțuri de aur”, suficient pentru ca producătorul Jacques Baratier, care pregătea în Tunisia primul său lungmetraj, să o aprecieze și să-i propună un rol în „Goha” alături de Omar Sharif.

ADVERTISING

Așa a fost începutul modest, după care a urmat succesul fulminant. Filmografia vieții ei reprezintă 105 (o sută cinci) titluri, unde a interpretat mai totdeauna rolurile principale. Multe din ele au rulat și în țara noastră. Poate vă amintiți:

  • Prima noapte
  • Frumosul Antonio
  • Austerlitz
  • Rocco și frații săi
  • Cartouche
  • Ghepardul
  • Pantera Roz
  • Fata lui Bube
  • Salamandra - și multe altele.

Anul 1941: Începe greva minerilor din Valea Jiului, care îngreunează aprovizionarea atât a armatei române, cât și cea a trupelor germane aflate în țară. Presa vremii a publicat informații limitate despre grevă, în condițiile când era supusă cenzurii militare.

Anul 1944: După ce aviația anglo-americană a bombardat masiv Bucureștii la amiaza de 4 aprilie și Ploieștii la amiaza următoare, la 15 aprilie, aceeași aviație efectuează primul bombardament de noapte asupra României: 83 de bombardiere Wellington descarcă un „covor” de bombe peste Turnu-Severin.

În ziua următoare, un al doilea mare bombardament asupra Bucureștilor distruge corpul central al Universității.

Anul 1945: Al Doilea Război Mondial: Trupele britanice au eliberat deținuții din lagărul de concentrare german de la Bergen-Belsen.

Anul 1947: Înființarea Filarmonicii "Banatul" din Timișoara.

Anul 1949: Înființarea Filarmonicii "Gheorghe Dima" din Brașov

Anul 1949: Se naște marea vedetă a muzicii ușoare rusești Alla Pugaciova. În repertoriul ei sunt peste 500 de piese în limbile rusă, engleză, germană, franceză, ebraică, finlandeză și ucraineană, iar discografia ei conține peste 100 de viniluri, CD-uri și DVD-uri.

În afară de Rusia și țările din fosta URSS, albumele Allei Pugaciova au fost lansate în Japonia, Coreea, Suedia, Finlanda, Germania, Polonia, Cehoslovacia și Bulgaria. Tirajul total al discurilor sale este de 250 de milioane de exemplare.

Alla Pugaciova a reprezentat Rusia la Concursul Muzical Eurovision 1995, dar s-a clasat pe locul 15. Frumos pentru unul care se prezintă prima dată la concurs, dar modest pentru super-vedeta deja declarată.

Anul 1957: Se încheie un acord româno-sovietic privind statutul juridic al trupelor sovietice staționate încă din 1944 pe teritoriul României.

La 24 mai 1958 a fost semnat de către România și URSS un acord de repatriere definitivă a militarilor sovietici staționați pe teritoriul național, la 14 ani de la ieșirea României din războiul contra URSS.

Anul 1964: Plenara lărgită a conducerii comuniste din România adoptă Declarația cu privire la poziția partidului în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Declarația condamnă pretențiile Partidului Comunist al Uniunii Sovietice de a domina mișcarea comunistă internațională sub pretextul internaționalismului proletar.

Declarația este inițiată de Ceaușescu și marchează începutul oficial al politicii României cu pretenții de oarecare „independență” în cadrul "lagărului comunist".

Anul 1971: La Hidrocentrala de pe Dunăre de la Porțile de Fier, a fost conectat  primul hidroagregat de producție românească. Până la acesta, agregatele hidrocentralelor erau de producție sovietică, creând o anumită dependență prin faptul că piesele de schimb erau de aceeași fabricație.

Anul 1989: A avut loc Tragedia de pe Hillsborough, respectiv o busculadă umană produsă pe Stadionul Hillsborough, în semifinalele FA Cup, s-a soldat cu moartea a 96 de fani ai FC Liverpool.

Anul 1989: A murit în R.P.Chineză reformistul Hu Yaobang. Două zile mai târziu, moartea sa avea să ducă la primele demonstrații în Piața Tiananmen din Beijing.

Anul 1991: Inaugurarea oficială, la Londra, a activității Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD)

Anul 1998: A fost validat de către Parlamentul României noul guvern, condus de Radu Vasile, constituit ca urmare a demisiei fostului premier Victor Ciorbea. 

Anul 2013: La maratonul din Boston, Massachusetts, au explodat două bombe, lângă linia de sosire, omorând cel puțin trei persoane și rănind alte 183.

Anul 2019: Un incendiu de proporții a cuprins Catedrala Notre-Dame din Paris. Acoperișul și turla principală s-au prăbușit.

Reconstrucția nu a putut începe imediat, fiind necesar timp pentru expertizarea construcției afectată de incendiu și pentru întocmirea documentației privind reabilitarea ei, în condiții de siguranță și cu o fiabilitate seculară.

Agenția Euronews informa recent că, în prezent, restaurarea este pe drumul cel bun pentru a respecta termenul de redeschidere, 8 decembrie 2024, stabilit de însuși președintele Franței, Emmanuel Macron.

Dar, din păcate, nu va fi gata la timp pentru Jocurile Olimpice de la Paris, programate pentru vara anului 2024.

MEMENTO:

Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului și umanistului italian Leonardo da Vinci, considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, născut la 15 aprilie 1452.

El este și autorul unui celebrului adagiu: „În viață, frumusețea dispare. În artă, nu”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇